POLIȚIȘTII TULCENI SUNT ALĂTURI DE CEI MICI, DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI
Actualitate 1 iunie 2018 D.C.
La invitația Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, la data de 1 iunie a.c, polițiștii tulceni au participat la evenimentul “Centenar prin ochi de copil”, în Piaţa Mircea cel Bătrân din municipiu.
De Ziua Internațională a Copilului, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a pregătit pentru cei mici mai multe tipuri de exerciții demonstrative și exerciții de dresaj canin- disciplină.
Exercițiile demonstrative au fost desfășurate de doi agenți de poliție împreună cu câinii de patrulare și intervenție ,, Nabahu,, și ,, Doli,,, ambii în vârstă de 8 ani, care au prezentat exerciții demonstrative de prindere și imobilizare a unor infractori periculoși, un exercițiu demonstrativ de descurajare a unei grupări de manifestanți și exerciții de dresaj canin.
Din anul 2011, cei doi câini au participat la peste 40 de misiuni de patrulare și intervenție și la 5 evenimente educaționale/culturale organizate în municipiul Tulcea.
Un alt agent de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic împreună cu câinele de detectare tutun în vârstă de 5 ani au prezentat exerciții demonstrative de detectare a produselor din tutun.
Polițiștii Compartimentului de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au fost prezenți printre cetățeni, unde au distribui broșuri și pliante cu recomandări preventive privind furturile din locuință și furturile din/de auto .
Copiii au fost foarte atenţi și entuziasmați, trăind la intensitate maximă toate momentele. La final, cei mici au făcut fotografii cu câinii de intervenție ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.
Pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și fluidizarea traficului rutier au fost prezenți în zona Piaței Mircea cel Bătrân, polițiști rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Tulcea.
De 1 Iunie, polițiștii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea urează tuturor copiilor „La mulţi ani!”.