Consiliul Județean, reprezentat la recepția de Ziua Națională a Rusiei
Actualitate 8 iunie 2018 D.C.
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Petre Badea a participat miercuri, 6 iunie, la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța, la recepția prilejuită de Ziua Națională a Rusiei.
Conducerea Consiliului Județean a răspuns astfel invitației consulului general Vladimir Volkov, de a participa la această manifestare, care a devenit o tradiție pentru Consulatul General de la Constanța.
Cu acest prilej, vicepreședintele Petre Badea a transmis salutări din partea președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, iar în cadrul discuțiilor, consulul general Vladimir Volkov a subliniat modelul de conviețuire pașnică a etniilor din Dobrogea, dar și modul în care autoritățile județene apreciază tradițiile și obiceiurile etniei rușilor lipoveni.
„În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea, îmi revine deosebita onoare de a reprezenta aici județul cu cea mai mare pondere de etnici ruși-lipoveni din România. Instituția noastră a avut în timp o relație deosebită cu reprezentanții etnicilor lipoveni, datorită tradițiilor și obiceiurilor pe care le păstrează cu credință, din tată în fiu.
Astfel, caracterul multietnic al județului nostru este îmbogățit de secole de tradiția, cultura și obiceiurile acestei etnii reprezentative pentru zona noastră. Trebuie să subliniez faptul că înțelegerea istoriei, respectul reciproc, acceptarea modului de viață între toate etniile dobrogene, toate acestea au dus la crearea unui model de conviețuire pașnică, un model prosper în județul Tulcea și în Dobrogea, și suntem convinși că toți ne dorim ca acest model să dăinuie în timp“, a declarat vicepreședintele Petre Badea.
Rusia îşi sărbătoreşte Ziua Naţională pe 12 iunie. În anul 1990, pe 12 iunie, a fost adoptată Declaraţia privind Suveranitatea Rusiei. În anul 1994, primul preşedinte al Rusiei, Boris Elţin a conferit importanţă de stat zilei de 12 iunie – Ziua adoptării Declaraţiei privind Suveranitatea de Stat a Rusiei. Această sărbătoare a primit denumirea oficială de Ziua Rusiei în 2002 şi de atunci este marcată în întreaga ţară.