Vineri, 13 iulie a.c., în jurul orei 04.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, a desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona municipiului Tulcea, pe malul Dunării, zona digului de protecţie din capătul str. Atelierelor.
Jandarmii au observat trei persoane de sex masculin care veneau cu o barcă de pe fluviul Dunărea cu intenţia de a acosta la mal. Echipa de jandarmi a procedat la oprirea, legitimarea persoanelor şi controlul ambarcaţiunii.
Cu ocazia controlului în barcă au fost găsite fără forme legale, un dispozitiv electric pentru pescuit, un acumulator auto şi aproximativ 90 kg peşte de diferite specii.
Persoanelor în cauză li s-a întocmit proces verbal de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 65, alin. (1) lit.a din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, fiind înaintate împreună cu mijloacele materiale de probă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea în vederea continuării cercetărilor, iar întreaga cantitate de peşte a fost dată în custodie unei societăţi comerciale de profil.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE