Măsuri integrate în comuna Jurilovca – Pași spre dezvoltare locală sustenabilă!
Actualitate 11 august 2018 D.C.
Primăria Comunei Jurilovca este beneficiar al proiectului „Măsuri integrate în comună Jurilovca – Paşi spre dezvoltare locală sustenabilă!”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
La acţiunea de informare din data de 9 august au participat reprezentanţi ai beneficiarului – Comună Jurilovca şi partenerilor din proiect: Asociaţia EDUCO- Educaţia pentru grupuri vulnerabile, ACOR – Asociaţia Afaceri Comunităţi Oameni din România. – Intact Serv SRL şi Şcoala Gimnaziala Jurilovca, precum şi reprezentanţi ai angajatorilor locali, invitat fiind prefectul județului Tulcea, Lucian Furdui.
„Obiectivul general al proiectului constă în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitatea marginalizată non romă a comunei Jurilovca, județul Tulcea, prin implementarea de măsuri integrate educaționale, de ocupare, medicale, sociale, sociomedicale și de locuire, promovând incluziunea socială, combaterea sărăciei și a oricărei discriminări. Astfel, activităţile propuse în proiect vizează în primul rând domeniul educațional, deoarece pentru copii și tineri trebuie asigurată dezvoltarea întregului potențial individual, indiferent de originea socială sau etnică. Intervenția îndeplinită prin proiect va asigura, prin combaterea abandonului școlar, evoluția abilităților, cunoştinţelor și experienței necesare pentru că tinerii și copiii să devină adulți capabili să participe deplin la viața economică, socială și culturală a României. Activităţile de ocupare vor consta într-o serie de acțiuni care prin consiliere şi mediere vor pregăti persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială pentru integrarea cu succes pe piața muncii “a declarat primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion.
Pentru creșterea competențelor profesionale a persoanelor, vor fi desfăşurate programe de formare profesională în meseriile de: Agent de securitate; Lucrător finisor pentru construcţii; Cameristă; Lucrător în alimentație (ajutor de bucătar); Lucrător în alimentație (ajutor de ospătar).
„Felicit Primăria Jurilovca și pe domnul primar Eugen Ion pentru implicarea în astfel de proiecte concrete, ce vizează direct membri ai comunității locale și oferă oamenilor calificări profesionale, meserii ce le pot schimba nivelul de trăi “a declarat prefectul Lucian Furdui.