Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

140 de stejari plantați de organizatiile TSD din Dobrogea 140 de stejari plantați de organizatiile TSD din Dobrogea
Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la Patria Mamă și a sărbătoririi Centenarului deopotrivă, TSD Tulcea împreună cu TSD Constanta,... 140 de stejari plantați de organizatiile TSD din Dobrogea

Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la alipirea Dobrogei la Patria Mamă și a sărbătoririi Centenarului deopotrivă, TSD Tulcea împreună cu TSD Constanta, astăzi, 14 noiembrie, au organizat o acțiune comună de plantare a 140 de stejari, pentru a face cinste acestor momente istorice. La final, participanții au marcat acțiunea cu un drapel al României pe măsura celor două evenimente istorice.
“Noi, echipa TSD, dorim sa profitam de fiecare moment pentru a demara și realiza acțiuni civice. Astăzi, la 140 de ani de la unirea Dobrogei la România, părea natural sa contribuim la România de mâine, sa arătam generației noastre ca acțiunile valorează mai mult decât vorbele și că toți putem construi o Românie mai bună. Revenind la momentul istoric pe care îl marcam astăzi, țin sa subliniez ca cele doua echipe județene TSD Tulcea și TSD Constanța își propun sa continue parteneriatul început de seniori, sa preia exemplul oferit de cele doua Consilii Județene și sa îl aplice in cât mai multe proiecte. Acțiunea de împădurire este primul pas și prima dovada ca prin colaborare putem fi mai puternici și putem realiza lucruri frumoase pentru cele doua județe”, a declarat Olaras George, președintele TSD Tulcea.
Nicu Rosu, presedintele TSD Constanta, a precizat ca „Organizația Județeană a Tineretului Social Democrat Constanța este implicată în campania de protejare a mediului înconjurător, derulând până în prezent mai multe acțiuni ecologice și de îmbogățire a zonelor dendrologice de pe raza județului Constanța.
Cu ocazia împlinirii a 140 ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă, TSD Constanța în colaborare cu tinerii social democrați din Tulcea, cu sprijinul Directiei Silvice Constanta, au inițiat acțiunea de plantare a 140 de arbori la granita dintre judetul Constanta si judetul Tulcea. Acțiunea s-a desfășurat în data de 14 Noiembrie anul curent, dată la care TSD Constanța a plantat încă 140 de arbori, specia tei, în incinta Complexului de tratare a apei Palas, obiectiv strategic, cel mai mare de acest gen din România. A fost aleasă această locație pentru a delimita zona de protecție severă de vecinătățile stației. Activitățile de împădurire vor continua și în primăvara anului 2019, în sezonul propice pentru plantarea arborilor și arbuștilor decorativi.”
De curând, Consiliile Județene ale celor două județe au semnat un Act de promisiune civică, luându-și astfel angajamentele că vor depune împreună toate eforturile necesare pentru dezvoltarea Dobrogei.
Astăzi, tinerii social democrați preiau ștafeta și demonstrează că și generațiile următoare sunt implicate, iar acțiunea aceasta reiterează, astfel, prietenia dintre cele două județe pe termen lung.