Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea I)…

Scopul articolului de azi este acela de a dezlega misterul hotelului Camberi, din Sulina, situat chiar pe strada I a orașului, sau, cel puțin, să încercăm acest lucru.

Aflat cam la mijlocul distanței dintre cele două extremități ale străzii, hotelul este o clădire cu două etaje, complet abandonată, ajuns într-o stare înaintată de degradare, încât se pune întrebarea dacă s-ar mai putea salva printr-o reparație capitală, putreziciunea și rugina ajungând până la structura de rezistență. Singurul lucru care a mai rămas neatins și își păstrează farmecul de odinioară, sunt cele două balcoane de fier forjat, care se întind, unul pe toată lungimea catului I al fațadei, cel de-al doilea, mai mic, la etajul II. Aceasta pare de-a dreptul miraculos,  în condițiile în care în Tulcea, de exemplu, aproape toate clădirile vechi au balcoanele tăiate de mult și trimise la fier vechi pe motiv că amenințau să le cadă în cap trecătorilor.

Majoritatea turiștilor trec nepăsători pe  lângă această adevărată casă a fantomelor, poate și pentru faptul că este plină România de asemenea clădiri vechi,  frumoase și abandonate, situație de care nici Sulina nu avea cum să facă excepție, fostul hotel Camberi fiind în aceiași stare cu alte clădiri sulinene.

Aproape nimeni nu știe însă că acești pereți, gata să se prăbușească, adăpostesc unele din  cele mai interesante povești ale orașului, care el însuși este o adevărată poveste. Iată un mic fragment, scris de autorul Zaharia Potârniche, publicat în volumul său „Amintiri din Europolis”, 2014:

„…Despre hotelul Camberi, care a mai rămas și astăzi, scăpat de urgia rusească din 1944, toată lumea știe că era singura clădire cu două etaje din oraș, fiind însă dominat ca înălțime de turnul uzinei de apă și de farul de lângă spitalul CED, dar și de catedrală. Odată cu bodega și hotelul familiei de greci Camberi, ce-și aveau locuința chiar în spatele acestuia, începea de fapt vadul comercial al orașului. Restaurantul și bodega respectivă nu era pentru oameni de rând. Aici intra numai cine se respecta; și era și locul de întâlnire al ofițerilor de marină din garnizoană dar și de pe navele de război venite în misiune. Doar Iani Barbatis, personajul bine cunoscut al clienților dar și al patronilor, intra cu dezivoltură acolo și era primit cu prietenie pentru a povesti multe din istoria orașului și a  celor care trecuseră pe acolo și pe care el îi cunoscuse… Și acolo, barba Iani era servit frumos de Parparia patronul, în contul clienților; și barba Iani întreținea discuții savante și chiar filozofice cu oricine, reușind să atragă simpatia tuturor, într-o românească colorată cu multe cuvinte italiene, englezești sau rusești, ceea ce îi crease în jur o aureolă de personaj de comedie dar și de pasionat povestitor…”

Și aceste amintiri, din perioada interbelică, nu sunt nimic în comparație cu ce s-a întâmpla între pereții hotelului până la izbucnirea Primului Război Mondial, când Sulina era o adevărată mini Elveție între Europa occidentală, Imperiul Otoman și cel Țarist. Toți fugarii din cele trei lumi atât de diferite (delapidatori, trădători de țară sau doar în dragoste, spioni, amanți profesioniști, spărgători de seifuri etc.), care își căutau scăparea, se opreau la Sulina pentru a se odihni din alergarea evadării și de a încropi cele mai bune calcule și direcție. De multe ori, puneau la cale o petrecere, cu cele mai fine mâncăruri și băuturi, începând cu porții uriașe de caviar și terminând cu cea mai scumpă șampanie franțuzească, petreceri care degenerau de multe ori în adevărate orgii cu lăutari și focuri de pistol, trase din trăsuri luxoase. A doua zi dimineața, se îmbarcau incognito spre Constantinopol, Viena sau Odessa, dar de multe ori, în lipsă de scăpare, chiolhanul continua încă doua sau trei zile, la sfârșitul cărora petrecărețul își trăgea un glonte în tâmplă sau se arunca în valurile Dunării, care îl înghițeau lacome,  cu păcate cu tot.

Aceasta  a fost adevărata Sulină, între 1860 și 1938, de când Comisia Europeană a Dunării, faimoasa C.E.D. s-a instalat la Sulina, aducând bunăstarea în mica localitate de pescari, hamali și pirați de Dunăre, pricopsind-o cu case fățoase, aliniate ca în orașele occidentale, hoteluri, restaurante și cafenele, alături de sedii de firme de Shipping, comerț cu grâne, școli (englezească, grecească, românească) lângă geamii și biserici creștine. Din acest motiv, Jean Bart a intenționat să-și numească inițial celebrul roman „Cosmopolis”, datorită lumii cosmopolite a Sulinei, alegând, în final, însă Europolis, o carte care a intrat în conștiința întregii națiuni românești.

Nu se știe cu exactitate când și de unde a sosit în Sulina, constructorul și patronul hotelului Camberi. Am descoperit însă o notă în Monitorul Oficial Nr. 1788, din 24 iulie 1884, în care Tribunalul de ocol Sulina anunța o înfățișare în instanță a „d-nii Camberi et Parparia” contra lui D. Dimitrie Ghiorghiadi, împrumutat, s-ar părea de cei doi cu o sumă de bani, după care acesta dispăruse în Grecia. Înfățișarea era stabilită pentru 27 septembrie 1884, procesul urmând a se judeca chiar și în lipsa pârâtului Ghiorghiadi. În concluzie, în anul de grație menționat, dnul Camberi și fiul său Parparia se aflau în Sulina, fără să știm dacă erau însă deja fericiții patroni ai hotelului. Se bănuiește că tatăl Camberi era sosit din Grecia, dar unele surse susțin că cel puțin o perioadă de timp a locuit în Galați, ipoteză pe care o susținem cu o altă notă din Monitorul Oficial, din anul 1881, în care Pavlo Camberi este chemat de instanța din Galați, pentru o datorie către L. Steiner, în sumă de 106 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 61 de lei. Interesant este faptul că  procesul s-a judecat în lipsa pârâtului, care și mai interesant, avea domiciliul necunoscut la data respectivă.

Un alt mister îl reprezintă ocupația acestuia și modul cum a reușit să câștige frumoasa sumă de bani pe care a investit-o în construcția hotelului, una din cele mai fățoase clădiri din Sulina.

Va urma

De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În fiecare vineri, vom scoate din negura uitării un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!

Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.wordpress.com)