5%, PROPUNEREA DE BONUS PENTRU PLATA ANTICIPATĂ A IMPOZITELOR
ActualitateEditorial 26 noiembrie 2018 D.C.
Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2019 prevede acordarea unei bonificații egale cu cea din 2018, de 5%, pentru plata anticipată. Rămâne de văzut dacă ea va rămâne așa cum au propus inițiatorii, sau consilierii locali își vor umfla politic muşchii și vor face alte propuneri.
Astfel, pentru plata integrală anticipată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pentru mijloace de transport, până la data de 31.03.2019, se acordă o bonificație de 5% pentru persoanele fizice și de 5% pentru persoanele juridice.
În același sens, pentru aplicarea cu consecvență a programului de relaxare fiscală și de impozitare cât mai echitabilă a contribuabililor, în cazul persoanelor fizice, pentru plata integrală anticipată a taxei de habitat până la data de 31.03.2019, se acordă o bonificație de 5%.
„Facem precizarea că, în vederea finanțării proiectelor aflate în derulare și pentru că sursele bugetului local să satisfacă într-o proporție cât mai mare nevoile actuale ale cetățenilor municipiului Tulcea, dar și cerințele Uniunii Europene, este necesară menținerea surselor actuale ale bugetului local, atragerea de noi surse extrabugetare, precum și valorificarea judicioasă și eficientă a patrimoniului municipiului Tulcea “motivează primarul Constantin Hogea.