Spectacolul „CENTENAR – Integrarea în România Mare”
ActualitateZiarul Cultural 19 decembrie 2018 D.C.
Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, în colaborare cu Consiliul Local Tulcea şi Primăria Municipiului Tulcea, a organizat marţi, 18 decembrie, Spectacolul „CENTENAR – Integrarea în România Mare”. La vreme de iarnă, pe un pui de ger, manifestarea s-a desfăşurat în primitoarea şi agreabila Casă Avramide.
După cuvântul de deschidere al prof. Ştefan Coman, managerul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, în faţa asistenţei a fost invitat primarul municipiului Tulcea, dr. ing. Constantin Hogea, consecvent participant la evenimentele culturale şi notabilitate care susţine îndeaproape iniţiativele „Baladelor Deltei”.
Într-una dintre încăperile spaţiului muzeal al Casei Avramide a fost organizată Expoziţia „Integrarea în România Mare”. Daniel Constantin Arhire, secretarul literar al Ansamblului Artistic şi deţinătorul exponatelor, a explicat semnificaţia şi originea fiecărei piese publicului format în special din elevi pasionaţi de istorie, dar şi din profesori de specialitate, printre care prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, unul dintre coordonatorii volumului realizat în această toamnă de Ansamblul „Baladele Deltei”, „140 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Studii istorice”. Expoziţia va fi deschisă până pe 31 ianuarie 2019.
Cei prezenţi au asistat apoi, în sala de conferinţe, la expunerea prin care Daniel Constantin Arhire a ilustrat trecerea de la precreştinism la creştinism cu ajutorul colindelor interpretate de soliştii Ansamblului „Baladele Deltei” – Georgeta Nichifor, Laura Feraru, Laura Mocăniță, Costel Atanasof și Răzvan Poșchină: Măruţ rămuratu, Vine marea cât de mare, Zis-o fată cătă june, Este-un câmpuţ lung şi latu şi În mijlocul ceriului: „În mijlocul ceriului/Florile dalbe de măr/Este-un pom al raiului… La vârfuţ întraurit/Florile dalbe de măr/La mijloc îi zugrăvit/Şi la poalei-i poleit… Dar acolo cine şede?/Florile dalbe de măr/Şădu-şi două rândunele/Să-mpletească luminele!… Lumini galbeni ca de ceară/Florile dalbe de măr/Să vă vadă păstă ţară… noi departe ne-om zinit/Florile dalbe de măr/Şi murgu’ ne-o ciumpăvit…”.
… „Aducând pe Domnul Sfânt!”, au intrat în cântec membrii Corului „Carpe in Deum” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, coordonat
de arhidiacon prof. Gorun Gheorghe Cristian, simbolizând – în cadrul spectacolului – trecerea la colindele creştine, dintre care cu simţire au interpretat câteva.
Manifestarea s-a încheiat cu festivitatea de premiere a elevilor tulceni care s-au distins în studiul istoriei naţionale, primarul Constantin Hogea, managerul „Baladelor Deltei”, Ştefan Coman, managerul Centrului Cultural „Jean Bart”, Ionuţ – Paul Ştefan, şi şeful Complexului Muzeal de Patrimoniul Cultural Nord – Dobrogean, Paul Tocanie, înmânând diplome şi exemplare din volumul antologic ”, „140 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Studii istorice” elevilor remarcaţi la următoarele concursuri:
Calificați pentru Concursul Național Memoria Holocaustului din județul Tulcea
Nechita R. Ştefania Cristiana, Premiul I, prof. coordonator – Babușcă Tatiana, Liceul Teoretic ,,Constantin Brătescu” Isaccea; Cherciu A. R. Alexia Andreea, Premiul I, prof. coordonator – Emilean Anisia, Şcoala Gimnazială nr.12 Tulcea.
Calificați pentru etapa națională a Olimpiadei de istorie din județul Tulcea
Topor Alexandra Cristina, clasa a VIII-a, Premiul I, prof. coordonator – Dima Sevim, Şcoala Gimnazială Ostrov; Nechita Ştefania Cristiana, clasa a X-a, Premiul I, prof. coordonator – Dumitru George, Liceul Teoretic ,,Constantin Brătescu” Isaccea; Niculache Mihai, clasa a XI-a, Premiul I, prof. coordonator – Elefteriu Daniela, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea; Sauca Mihaela Cristina, clasa a XII-a, Premiul I, prof. coordonator – Limona Răzvan, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea.
Cu aceasta, calendarul evenimentelor din 2018 ale Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei” se apropie de final, însă evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri continuă.
Sărbători cu bine!