Peste 130 de elevi din cadrul Liceului de Arte ,,George Georgescu” însoţiţi de cadrele didactice din municipiul Tulcea au vizitat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea, unde s-a organizat Ziua Porţilor Deschise în cadrul programului ,,Şcoala Altfel”.
Elevii au putut vizita spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea jandarmii tulceni şi s-au familiarizat cu rolul instituţiei şi modul de pregătire al jandarmilor.
Jandarmii tulceni au amenajat ateliere de prezentare a tehnicii auto, a armamentului din dotare şi a materialelor specifice de intervenţie.
Momentul cel mai îndrăgit de copii a fost reprezentat de interacţiunea cu câinii folosiţi în misiunile specifice, jandarmii oferindu-le celor mici câteva exerciţii demonstrative, ocazie cu care elevii au descoperit abilităţile necesare câinilor pentru îndeplinirea misiunilor.
Încântarea şi zâmbetul copiilor ne-au arătat aprecierea lor şi faptul că, aceştia au fost foarte interesaţi de tot ceea ce reprezintă meseria de jandarm .
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE