Complexitatea patrimoniului rural, dezbătută la Tulcea, în cadrul unui proiect Erasmus +
Actualitate 21 mai 2019 D.C.
Luni, 20 mai 2019, Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean Tulcea a fost gazda unui seminar finanțat prin Programul Erasmus +. Consiliul Județean Tulcea este partener asociat al Universității de Arhitectură Ion Mincu, având alături alte două universități de profil din Italia și Norvegia.
Proiectul propune o cooperare transnațională între cele trei universități care să ridice problema educației superioare în Europa și să sublinieze abordarea tematică a complexității actualelor condiții de urgență a patrimoniului rural, șansele și provocările actuale în care divizarea tradițională a disciplinelor este depășită. Universitățile participante au diferite abordări și profiluri oferind diversitate proiectului. Cooperarea susține creativitatea și interferența disciplinei care focusează pe abordare de design și estetică, în timp ce urbanismul focusează pe dezvoltarea teritorială și peisaj cultural . În această direcție, există o necesitate de a confrunta complexitatea patrimoniului rural și, în acest context, proiectul oferă abordare integrată care este de obicei neglijată prin disciplinile individuale și are ca scop consolidarea curriculei arhitecturale.Acest nou modul sugerează că baza cunoașterii, metodele de predare și modelele transferate în educația asupra patrimoniului rural trebuie să fie adaptate la o nouă realitate contemporană, să creeze echilibru între abordările rurale și urbane în curriculum, precum și reconsiderarea ruralului ca resursă valoroasă pentru educația prezentă și nevoile cultural-sociale.
Evenimentul de la Tulcea este a treia fază din proiect, în aprilie 2018 echipa de implementare întâlnindu-se în Italia, iar în septembrie 2018 având loc un seminar în Norvegia.
În cadrul sesiunii de lucru, arhitectul șef al județului, Cristian Ionescu-Preotu, a vorbit despre rolul autorităților locale în protejarea arealului construit și gestionarea modului de construire în perimetrul Rezervației Biosfera Delta Dunării.