În luna AUGUST 2019, Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr.2, invită publicul să aprecieze o piesă din colecția proprie de artă decorativă orientală, ”Placă de faianță”, ceramică smălțuită din perioada dinastiei Qajar (1789 – 1925).
„Gustul și talentul acestui popor pot fi văzute prin design-ul obiectelor lor de pământ.” (R. Ghirshman)
Dinastia Qajar, instituită de Agha Mohammad Khan din familia de triburi turcice Qajar în 1789, a durat 126 de ani. În această perioadă, teritoriul Persiei (Iranul din zilele noastre) a cunoscut o extindere prin anexarea Azerbaijanului, Dagestanului, Armeniei a părții estice a Georgiei, în nord și a unor importante zone din Turkmenistan, Afganistan și Pakistan în est, urmate de o regresie la fel de importantă. În timpul acestei dinastii capitala a fost mutată la Teheran.
Arta în perioada dinastiei Qajar se caracterizează printr-un stil exuberant și o utilizare flamboyantă a culorii, care devine mai emfatică pe măsură ce progresează secolul al XIX-lea. O caracteristică deosebit de importantă a artei Qajar este bogăția iconografiei sale. Florile (în special trandafirii și irișii), frunzișul și fructele funcționează atât ca motive centrale cât și de susținere. Există vederi ale peisajelor și clădirilor pastorale inspirate în principal din ilustrații europene importate. Există, de asemenea, multe narațiuni. Nostalgia pentru trecutul Persiei se reflectă în scene ale conducătorilor sasanieni, teme tradiționale ale literaturii persane și bătălii mai recente cu turcii și mogalii otomani. Lumea contemporană este văzută în portretizarea conducătorilor Qajar atât în situații oficiale, cât și informale și în scene din viața de zi cu zi tratate cu diferite grade de naturalism.
Poate însă cea mai semnificativă și mai interesantă iconografie este derivată din temele folclorului popular, care se regăsesc în picturile în ulei care decorează pereții caselor de cafea, picturile pe sticlă, litografiile colorate și faianța. Unice pentru perioada Qajar, aceste imagini reprezintă fără îndoială supraviețuirea unei tradiții a căror istorie anterioară s-a pierdut.
