Polițiștii de frontieră au intervenit în sprijinul unui bărbat cu probleme medicale aflat la pescuit pe Dunăre
ActualitateFotocomentariul zilei 17 octombrie 2019 D.C.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au intervenit în sprijinul unui bărbat cu probleme medicale, aflat la pescuit pe Dunăre. Acesta a fost transportat și predat personalului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță al Spitalului Tulcea pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În data de 16.10.2019, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au fost solicitați de către I.S.U. Tulcea, în urma unui apel prin Serviciul Unic de Urgență 112, pentru a prelua o persoană cu probleme medicale, aflată la pescuit pe malul brațului Chilia al fluviului Dunărea, în zona km fluvial 5.
Imediat, poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţiune rapidă, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.
Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost transportat de echipajul poliţiei de frontieră şi predat personalului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță al Spitalului Tulcea, în vederea efectuării unor investigaţii medicale amănunţite.