Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Județul Tulcea, reprezentat la vârf la Biroul Politic al Adunării Regiunilor Europene Județul Tulcea, reprezentat la vârf la Biroul Politic al Adunării Regiunilor Europene
O delegație a Consiliului Județean Tulcea, condusă de vicepreședintele Dumitru Mergeani, a participat, în aceste zile la Bruxelles, la ultima reuniune din acest an... Județul Tulcea, reprezentat la vârf la Biroul Politic al Adunării Regiunilor Europene

O delegație a Consiliului Județean Tulcea, condusă de vicepreședintele Dumitru Mergeani, a participat, în aceste zile la Bruxelles, la ultima reuniune din acest an a Biroului ARE, prilej cu care au fost stabilite direcțiile de acțiune ale acestei organizații pentru perioada 2020-2025.  Județul nostru a răspuns, astfel, invitației adresate de Magnus Berntsson preşedintele Adunării Regiunilor Europene (ARE).

   Din delegația care reprezintă Județul Tulcea la întâlnirea de la Bruxelles au mai făcut parte consilierii județeni Nicolae Chichi și Radu Ciprian Daniel, implicați activ la nivel local pe domeniile de interes abordate în cadrul lucrărilor.

    În cadrul acestui eveniment, pe data de 4 decembrie a avut loc o conferință în domeniul inovației intitulată „Economie 4.0 – Creionarea unui viitor pentru toți”. Scopul evenimentului a fost acela de a puncta  conştientizarea modurilor în care a patra revoluție industrială schimbă modul în care trăim și lucrăm. Mai important, evenimentul a încurajat toți participanții să contribuie la gândirea și modelarea viitorului. Părți interesate din sectorul privat și public, specialiști din industrie, antreprenori, universitari și responsabili de politici s-au implicat într-un schimb autentic de opinii și experiențe. Ideea majoră a fost aceea de a partaja și a discuta inițiative care pot fi implementate imediat. Un atu major al acestor evenimente îl reprezintă descoperirea de proiecte și inițiative.

       Judeţul Tulcea este membru al ARE din anul 1997, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, domnul Dumitru Mergeani deţinând la ora actuală funcţia de membru al Biroului Politic al acestui organism. Creat în 1985, Ansamblul Regiunilor Europene (ARE) reprezintă o reţea independentă a regiunilor europene şi cea mai mare organizaţie de cooperare interregională din Europa lărgită. ARE reunește mai mult de 270 de regiuni din 33 de ţări şi 16 organizaţii interregionale, cu misiunea de a   reprezenta interesele regiunilor europene, și de a milita pentru dezvoltarea şi corelarea politicilor şi a coeziunii regionale.