Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Primii colindători au vestit azi Crăciunul la Consiliul Județean Primii colindători au vestit azi Crăciunul la Consiliul Județean
Conducerea Consiliului Județean Tulcea a primit vizita a opt grupuri de colindători de la unitățile școlare din municipiul Tulcea, dar și din localitatea Beștepe.... Primii colindători au vestit azi Crăciunul la Consiliul Județean

Conducerea Consiliului Județean Tulcea a primit vizita a opt grupuri de colindători de la unitățile școlare din municipiul Tulcea, dar și din localitatea Beștepe.

Conform tradiției, reprezentanții Consiliului Județean primesc, în aceste zile, grupuri de colindători de toate vârstele, din județul nostru. Astăzi, trei grupuri de elevi de la Școala Gimnazială „Elena Doamna”  Tulcea au colindat reprezentanții administrației județene. Acestora li s-au alăturat alte grupuri de colindători de la Școala nr. 14, Școala nr. 12, precum și de la Școala „Grigore Antipa” și, nu în ultimul rând, din județ, Ansamblul Folcloric „Beștepeanca”.

Gazde din partea Consiliului Județean Tulcea au fost președintele Horia  Teodorescu, vicepreședinții Dumitru Mergeani și Petre Badea, administratorul public al județului, Vasile Strat, precum și consilierul președintelui Horia Teodorescu, Constantin Albu.

Programul de colinde la Consiliul Județean Tulcea continuă până vineri, 20 decembrie, cu elevi din tot județul pregătiți cu har și dorință sufletească să ne introducă în atmosfera Crăciunului cu o săptămână mai devreme.