Județul Tulcea este pe locul 19 în țară la absorția fondurilor europene pentru digitalizare
ActualitateDezvaluiri 24 decembrie 2019 D.C.
Convergența digitală presupune recuperarea decalajelor în alfabetizarea digitală a cetățenilor, în utilizarea tehnologiilor digitale în comunicarea dintre indivizi și instituții, în producție și dezvoltarea societății în ansamblu, folosind sisteme electronice simplificate integrate. Așadar, vorbim despre o transformare socială și economică declanșată de adoptarea masivă a tehnologiilor digitale, pentru surprinderea căreia Uniunea Europeană a construit un indice numit DESI – Indicele Economiei și Societății Digitale.
Primele 4 județe care au contractat fonduri europene dedicate digitalizării, de peste 200 de milioane de lei, sunt Ilfov, București, Cluj și Iași. 26 de județe au contractat între 10 și 100 mil. lei, 8 județe sub 10 mil. lei, iar 3 județene – Bacău, Caraș-Severin și Satu Mare – nu au contractat niciun leu din fondurile europene disponibile pentru digitalizare, prin Programul Operațional de Competitivitate, arată studiul INACO făcut public azi.
7 județe ale țării nu au reușit să absoarbă efectiv încă niciun leu din fondurile europene dedicate digitalizării: Botoșani, Hunedoara, Mehedinți, Sălaj, alături de cele care nu au contractat fonduri europene în acest sens – Bacău, Caraș-Severin și Satu Mare. Vezi tabelul atașat cu privire la topul județelor țării din perspectiva absorbției efective (sume plătite) a fondurilor europene dedicate digitalizării.
”Competitivitatea digitală ar trebui să fie un obiectiv regional și național, un instrument de dezvoltare important în plină revoluție digitală, iar absorbția fondurilor europene – o prioritate a fiecărui județ. Ce ar mai trebui să facem? Să introducem educația digitală încă din primii ani de școală și să creăm câte un SMART LAB – laboratoare educaționale digitale inteligente – în fiecare școală, pentru a asigura accesul gratuit al tuturor copiilor la educație digitală inteligentă. INACO a reușit crearea primelor 3 Smart Lab-uri și suntem în șantier cu următoarele două, în București și Călărași”, concluzionează Andreea Paul, președintele INACO, în studiul citat.
România a progresat o singură poziție în 5 ani în clasamentul global al Competitivității Digitale, dar în UE, România a coborât 2 poziții în ultimii cinci ani.
INACO: TOPUL județelor în absorbția efectivă a fondurilor europene dedicate digitalizării
Nr. crt. | Județ | Fonduri UE absorbite/plătite (mil. lei) | Contribuție națională (mil. lei) |
1 | Ilfov | 418.30 | 13.90 |
2 | București | 299.39 | 59.93 |
3 | Cluj | 133.17 | 23.34 |
4 | Iași | 94.82 | 7.73 |
5 | Sibiu | 46.15 | 8.22 |
6 | Prahova | 39.89 | 7.04 |
7 | Mureș | 36.31 | 6.27 |
8 | Dolj | 35.49 | 6.29 |
9 | Olt | 29.73 | 5.25 |
10 | Giurgiu | 24.47 | 4.32 |
11 | Dâmbovița | 23.42 | 4.07 |
12 | Galați | 15.89 | 2.81 |
13 | Timiș | 15.45 | 2.88 |
14 | Călărași | 8.51 | 1.50 |
15 | Arad | 8.49 | 1.42 |
16 | Maramureș | 7.69 | 1.36 |
17 | Brașov | 6.24 | 1.10 |
18 | Vâlcea | 5.70 | 1.05 |
19 | Tulcea | 5.46 | 0.96 |
20 | Constanța | 5.43 | 0.99 |
21 | Ialomița | 4.50 | 0.79 |
22 | Bihor | 4.06 | 1.21 |
23 | Gorj | 3.83 | 0.64 |
24 | Suceava | 3.57 | 0.64 |
25 | Argeș | 2.57 | 0.48 |
26 | Vrancea | 1.90 | 0.34 |
27 | Buzău | 1.82 | 0.32 |
28 | Harghita | 1.58 | 0.28 |
29 | Brăila | 1.44 | 0.22 |
30 | Teleorman | 1.01 | 0.18 |
31 | Alba | 0.76 | 0.13 |
32 | Covasna | 0.68 | 0.12 |
33 | Vaslui | 0.39 | 0.07 |
34 | Neamț | 0.28 | 0.05 |
35 | Bistrița Năsăud | 0.21 | 0.04 |
36 | Botoșani | – | – |
37 | Hunedoara | – | – |
38 | Mehedinți | – | – |
39 | Sălaj | – | – |
40 | Bacău | – | – |
41 | Caraș-Severin | – | – |
42 | Satu Mare | – | – |
Sursa: Realizat de INACO, pe baza datelor oficiale ale POC, 15 noiembrie 2019