Oamenii deltei se coalizează pentru susținea actualului guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării, Cătălin Țibuleac
ActualitateDezvaluiri 24 decembrie 2019 D.C.
Șapte asociații profesionale și companii au transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban
Tulcea – 24 decembrie 2019.
Gest fără precedent în Delta Dunării. Mai multe asociații profesionale și reprezentanți ai unor companii turistice importante din zonă au transmis premierului Orban și reprezentanților PNL o scrisoare prin care își manifestă speranța că actualul guvernator al RBDD, Cătălin Țibuleac, va fi păstrat în funcție.
Decizia transmiterii acestei scrisori a venit după ce reprezentanții locali ai PNL Tulcea au primit misiunea de a nominaliza un nou Guvernator al Deltei.
Cătălin Țibuleac este Guvernator din luna iunie a anului 2019. În cele 6 luni de activitate, Țibuleac a reușit pentru prima dată să deschidă un dialog real cu oamenii Deltei și să pună în mișcare unele dintre cele mai arzătoare probleme care erau blocate în această zonă.
„Consider că exact acest lucru a lipsit până acum, într-o anumită măsură: deschiderea pe care o o arătați dumneavoastră și cea manifestată de domnul Țibuleac pentru dialog cu asociații profesionale, cu locuitorii deltei, cu investitorii, operatorii de turism, cu autoritățile locale, care nu poate avea decât efecte benefice pentru viitorul zonei”, a transmis Dan Ghinescu, reprezentantul complexului Egreta Hidroturism din Delta Dunării.
„După cum bine știți, pescuitul este unul dintre domeniile vulnerabile din arealul Deltei, care necesită măsuri aplicate corect și de timp pentru ca acestea să își arate efectul. La conducerea ARBDD este nevoie de stabilitate și continuitate în aplicarea de măsuri pozitive – acestea ar trebui să reprezinte cele mai puternice argumente în dialogul pe care îl duceți în acestă perioadă cu reprezentanții de la nivel central cu privire la o eventuală nouă numire în funcția de Guvernator.
Având în vedere că, la rândul dvs., sunteți un profesionist cu mulți ani de experiență în administrație, ne exprimăm speranța că, după consultările din teritoriu, veți lua decizia responsabilă de a recomanda decidenților de la nivelul Ministerului menținerea în funcție a actualului Guvernator – un om al locului și un bun cunoscător al Deltei și al problemelor ei”, a scris Cătălin Balaban, președintele Asociației de Pescari Golovița.
„În cele cateva luni de cand deține funcția de guvernator, a facut un management îndreptat să fluidizeze și să rezolve eficient și fără întârzieri nejustificate, o serie de probleme ce țin de practicarea turismului pe teritoriul rezervatiei. Pe scurt domnul Catalin Tibuleac a dovedit ca stie sa faca un management eficient și că este un profesionist și nu politicianist”, a explicat Silviu Gheorghe, președintle ANTREC Tulcea.
Marian Filimon, vicepreședintele Asociației Bărci Motoare din Delta Dunării scrie și el: ” În scurta perioada de mandat Domnul Guvernator Cătălin Țibuleac a avut o serie de inițiative în sensul apropierii tuturor entităților care au de a face cu Delta Dunarii către un scop comun. Am sperat intodeauna ca cel si cei care se ocupă de destinele Deltei să fie profesioniști veritabili, oameni ai Deltei și pe cât posibil localnici. Nu acordăm susținere neconditionată cu atat mai putin sustinere si implicare politica, Asociația în sine fiind Apolitica.”
Asociațiile și agenții economici care au semnat aceste scrisori deschise către PNL și premierul Ludovic Orban își manifestă dorința de a purta discuții cu primul ministru.
Semnat: Cătălin Balaban-Asociația de Pescari Galovița
Silviu Gheorghe-ANTREC
Marian FILIMON-Asociația Bărci și Motoare
Ionuț CĂLIN-Asociația Ghizilor din Delta Dunării
Dan Ghinescu-Egreta Hidroturim Resort
Silvia Savu-Holbina Trei Bibani Resort