PREȘEDINTELE PNL TULCEA: „UN PRIMAR CARE MUNCEȘTE NU SE TEME DE DOUĂ TURURI DE SCRUTIN“
ActualitatePolitica 29 decembrie 2019 D.C.
Președintele PNL Tulcea, primarul Ștefan Ilie, susține alegerea primarilor în două tururi de scrutin precum și alegerea președintelui Consiliului Județean din rândul consilierilor județeni.
„Nu este firesc ca un primar să fie ales cu 30%, este firesc să aibă votul marii majorități. Și mai știu ceva, că un primar care muncește nu se teme de două tururi de scrutin. Sunt și împotriva alegerii președintelui Consiliului Județean uninominal, în legislație există autoritatea Consiliului Județean și nu autoritatea președintelui Consiliului Județean, nu e ca la Primărie, e o singură autoritate iar președintele trebuie ales din interior. Sper ca până în luna februarie, poate chiar mai devreme, P.N.L. să își asume modificarea acestei legi, pentru revenirea la două tururi de scrutin și la alegerea președintelui din rândul consilierilor județeni “a declarat liderul liberalilor tulceni, Ștefan Ilie.