Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Poliţiştii tulceni au depistat în cursul zilei de ieri doi hoţi care se plimbau prin oraş cu produsele furate: unul furase un capac de...
Tulcea, politie, patrula, masina

Prinşi de poliţiştii tulceni

Poliţiştii tulceni au depistat în cursul zilei de ieri doi hoţi care se plimbau prin oraş cu produsele furate: unul furase un capac de canalizare, alţi doi transportau o poartă a unei case.
Lucrătorii Poliţiei Municipiului Tulcea s-au întâlnit pe strada Gloriei cu un bărbat ce transporta un capac de canalizare confectionat artisanal. În urma verificărilor poliţiştii au stabilit că  persoana este C. Trifan, de 42 ani, din Greci şi că obiectul a fost sustras de pe strada Unirii, astfel că bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Tot în cadrul acţiunilor de patrulare pe raza municipiului Tulcea  pe strada Mahmudiei au fost identificaţi doi bărbaţi ce au sustras o poartă din lemn de la un imobil de pe această stradă. Cei doi suspecţi, C. Iulian de 34 ani şi C. Cezar de 35 ani, ambii din Tulcea sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.