SCUTIRILE PENTRU OPERATORII DE PE FALEZĂ, DOAR LA MÂNA GUVERNULUI!
ActualitateDezvaluiri 8 mai 2020 D.C.
Administrația Zonei Libere Sulina va solicita Guvernului aprobarea unui cadru legal pentru ca agenții economici ce desfășoară activități în portul Tulcea să poată beneficia de diminuarea sau scutirea pe o anumită perioadă a taxelor.
„În momentul de față nu există un cadru legal prin care AZL să micșoreze sau să anuleze taxele contractuale, mai ales că obiectul contractului, staționarea pontoanelor și a ambarcațiunilor la cheu, a fost îndeplinit, noi nu avem contract pe activitatea economică a lor, ci pe staționarea la mal. Totuși, înţelegem situația grea și la nivel de Consiliu Județean există disponibilitate pentru unele măsuri de ajutorare a agenților economici, însă am discutat cu juriștii și nu avem cadru legal, să sperăm că Guvernul va rezolva în timp util această problemă, vom trimite o adresă oficială “ne-a declarat directorul Dragoș Ioniță.
Vorbim de agenții economici ce desfășoară activități economice în zona falezei Tulcea, aceștia solicitând diminuarea sau suspendarea taxelor ce le plătesc pentru pontoanele acostate la mal.
„Situația nu doar că e grea, dar nici nu știm ce va fi pe viitor, dacă mai vin turiștii, dacă vom avea activitate anul acesta, nu toți avem mari afaceri sau alte afaceri din care să trăim, nu toți avem economii, am transmis un mesaj și președintelui Consiliului Județean, el a spus că ne înțelege dar nu are cadru legal pentru această situație și AZL va iniția demersuri pentru a obține un cadru legal. Așteptăm cu interes soluțiile “ne-a declarat Mirel Marica, patronul unei afaceri de turism cu ponton pe faleză, Delta Easy Travel.
„Am luat la cunoştinţă de solicitările din zona falezei administrate de AZL, pe mulți îi cunosc și îi asigur că am toată disponibilitatea de a ajuta, știm toți că e o perioadă grea însă noi lucrăm într-un cadru impus, nu putem face orice vrem. Deciziile le ia AZL prin Consiliul de Administrație în baza unui cadru legal, am analizat și pur și simplu nu există cadru legal pentru ca o societate, cum este AZL să dea o diminuare de preț pentru un privat, vine Curtea de Conturi, ajungem la alte probleme chiar penale.. Se pot reloca în alte zone pe o anumită perioadă,mai ales că nu peste mult timp vor începe și lucrările de reabilitare a portului și falezei, am înțeles că se pot suspenda pe o perioadă contractele. Cred că se va găsi o formulă benefică, este o situație complexă, dar discutăm strict de legalitate, nu de alte aspecte, dorim să ajutăm operatorii din port “ne-a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.