Proprietarii de centre comerciale ar putea obține reduceri de până la 50% la plata impozitului pe clădiri pentru aproape tot anul 2020 în anumite condiții
ActualitatePolitica 27 iunie 2020 D.C.
Această posibilitate a fost adoptată de Parlament și mai trebuie să fie promulgată de președintele țării și să apară în Monitorul Oficial, pentru a se aplica. Mai exact, proprietarii de centre comerciale ar putea obține reduceri de până la 50% la plata impozitului pe clădiri pe aproape tot parcursul anului 2020, dacă autoritățile locale vor hotărî în acest sens, iar primii vor îndeplini anumite condiții referitoare la chiriașii lor.
Parlamentarii au aprobat astăzi un proiect de lege prin care au decis să creeze cadrul legal pentru ca proprietarii de spații comerciale să fie scutiți chiar și pentru aproape tot anul 2020 de până la jumătate din suma de plată datorată ca impozit pe clădiri, în situațiile în care și ei, la rândul lor, au renunțat la o parte din chiria pe care le-o datorau cei ce le ocupau spațiile.
La acest moment, scutirea de la plata impozitului pe profit este posibilă doar pentru perioada stării de urgență.
Ținând cont de faptul că am ieșit din starea de urgență la mijlocul lunii mai și am intrat în stare de alertă, că multe firme nu-și pot relua activitatea și că efectele economice negative generate de situația actuală ar putea continua chiar până la sfârșitul anului, am adoptat un proiect de lege care vine în sprijinul mediului de afaceri.
Concret, ce am adoptat în plenul Camerei a fost posibilitatea extinderii perioadei de scutire pentru până la 50% din suma ce trebuie plătită de deținătorii de centre comerciale, ca impozit pe clădiri, de la perioada stării de urgență, la perioada stării de alertă și, eventual, pentru tot parcursul anului 2020.
În fapt, în situația în care dețineți un centru comercial și aveți nevoie să scăpați de plata parțială a impozitului pe clădiri, trebuie să fi acordat o reducere a chiriei pentru spațiile din acel centru comercial de cel puțin 50%, pe perioada stării de urgență. De asemenea, activitatea chiriașilor trebuie să fi fost afectată (în proporție de cel puțin 50% din suprafața închiriată trebuie să nu fi fost utilizată de chiriași, ca urmare a faptului că aceștia au fost nevoiți să își întrerupă parțial sau total activitatea).
În același timp, posibilitatea de a obține reducerea chiriei se aplică și pentru deținătorii de spații comerciale care le foloseau pentru activitatea proprie, condiția fiind întreruperea totală a activității pe perioada stării de urgență sau demonstrarea, prin certificat pentru situații de urgență, că activitatea a fost redusă, în aceeași perioadă.
Trebuie să subliniez în mod explicit faptul că vorbim depre o POSIBILITATE a mediului de afaceri să se salveze măcar din acest punct de vedere dar că totul depinde de autoritățile locale (!) Așadar, Consiliul local trebuie să decidă dacă acordă scutirea aceasta sau nu. Așadar, Consiliul local poate ajuta sau nu mediul de afaceri in sensul celor menționate mai sus. Noi, parlamentarii, am adoptat legea, deci calea legală prin care mediul de afaceri greu încercat în toată această perioadă, să poată primi un sprijin cu ajutorul autorităților locale.
Pentru durata stării de urgență, a stării de alertă şi pentru durata ulterioară încetării stării de alertă până la sfârşitul anului fiscal 2020, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe clădiri/taxă pe clădiri potrivit art. 462 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot adopta hotărâri până la data de 14 august 2020 se stipulează în lege.
Deputat Radu Anișoara
Comisia de buget, finanțe și bănci