Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

De vineri, 10 iulie, timp de zece zile, cele mai recente documentare de mediu, din 14 țări, vor fi difuzate gratuit, în premieră națională,...

De vineri, 10 iulie, timp de zece zile, cele mai recente documentare de mediu, din 14 țări, vor fi difuzate gratuit, în premieră națională, pe online.pelicam.ro, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, desfășurată exclusiv online. Este primul an când festivalul nu va avea loc la Tulcea, așa cum era programat în fiecare vară.

Fiecare film din selecția festivalului va putea fi văzut o singură dată, în proiecție unică, la ora programată. Unele proiecții vor fi însoțite la final de discuții cu realizatorii. Programul integral este disponibil pe site-ul oficial Pelicam: pelicam.ro, la secțiunea Festival 2020.

Întâlnirile Pelicam

În prima zi de festival, de la ora 12:30, publicul va avea ocazia să cunoască virtual o tânără activistă de mediu care a călătorit în peste 80 de țări și a trăit pe mare, pentru a răspândi mesaje despre importanța protejării mediului înconjurător, navigând pe oceane la bordul celebrelor nave Sea Sheperd și Rainbow Warrior: brazilianca Barbara Veiga, fotografă și realizatoare de filme.

Discuția, cu tema Seven Years on Seven Seas, va avea loc vineri, 10 iulie, de la ora 12:30 și va putea fi urmărită LIVE simultan pe pagina de facebook Pelicam și pe online.pelicam.ro. Interviul va fi moderat de Anca Iosif, reporter Decât o Revistă. Pentru cei care nu vor putea urmări live discuția, ea va rămâne înregistrată pe pagina de facebook Pelicam.

Deschiderea oficială

Seara, documentarul Prețul Paradisului, prezentat în premieră națională, va deschide oficial Festivalul Pelicam vineri, 10 iulie, de la ora 21:00. Oare chiar totul se poate cumpăra cu bani? Este întrebarea la care filmul încearcă să găsească un răspuns, urmărind povestea insulei Sark din Canalul Mânecii, unde comunitatea locală, apropiată naturii, se opune investițiilor a doi frați miliardari.

Competițiile festivalului

Programul Pelicam include două secțiuni competiționale: Competiția Internațională și Eastern Docs, dedicată documentarelor din Europa de Est și Centrală.

Animații, documentare scurte și ateliere online pentru copii și tineri

În cadrul Pelicam Junior, copiii și tinerii cu vârste între 7 – 14 ani vor putea afla mai multe despre ritmul naturii și echilibrul ecosistemelor. În cele două weekend-uri de festival (11-12 iulie, respectiv 18-19 iulie), festivalul oferă un program pentru întreaga familie.

Sâmbătă, 11 iulie, de la ora 11:00, cei mici vor putea participa la un atelier interactiv de ecologie, cu titlul Întrecere virtuală! Vrei să fii miliardar?, realizat în parteneriat cu Seneca EcoLogos, în timp ce duminică, de la ora 11:00, va avea loc proiecția Viața secretă a grădinii (Franța, 2018). Înscrierile pentru atelier se fac la adresa: ecologos@asociatiasnk.ro.

Sâmbătă, 18 iulie, de la ora 11:00, va avea loc un nou atelier interactiv Dunărea este și a mea! Ce legătură are apa din cada mea cu Dunărea? Pentru înscrieri, este necesar un mail către ecologos@asociatiasnk.ro.

În ultima zi de festival, duminică, 19 iulie, de la ora 11:00, tot în cadrul Pelicam Junior vor fi proiectate o serie de scurtmetraje curatoriate de Festivalul de Film de Mediu Ecozine din Zaragoza, Spania. O pădure magică, un cântec de leagăn pentru păsări și aventurile unui grup de școlari-activiști sunt câteva din poveștile care îi așteaptă pe cei mici.

Tinerii și activismul de mediu: discuție specială

Documentarul Messages from the end of the world / Mesaje de la capătul lumii (Elveția, 2018), dedicat adolescenților, va fi proiectat vineri, 17 iulie, de la ora 17:00, și va fi urmat de o discuție cu protagoniștii filmului – dintre care Tessa Viglezio, aflată în prezent în regiunea Arctică, la cercetare, va intra în direct dintr-un mediu inedit.

Ne găsiți online pe:
www.pelicam.ro
www.facebook.com/PelicamIFF/


Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni este un proiect organizat de Asociația Les Herbes Folles, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și cu sprijinul Centrul National al Cinematografiei / Romanian Film Centre.

Sponsor: Orange

Parteneri instituționali: Ambasada Spaniei la București, Ambasada Elveției în România, Ambasada Olandei, Goethe-Institut Bucuresti, Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh

Parteneri media: Radio Guerrilla, HotNews, Libertatea, Agerpres, IQads, Cinemagia, Glamour Romania, Ziarul Metropolis, Futur East

Parteneri: Saga Film, Cărturești, Editura Seneca, Seneca EcoLogos, Allio Group, Pink Stripe, Londohome, Londophone, Green Film Network, Asociația Kunstadt, Ecozine Film Festival