Guvernul a aprobat vineri demolarea actualei Săli Polivalente din municipiu, o undă verde practic pentru construirea unei noi săli, proiect demarat de Consiliul Județean cu finanțarea Companiei Naționale de Investiții.
„În locul actualei săli, care funcţionează din 1974 şi care va fi demolată, va fi construită o nouă sală polivalentă în municipiul Tulcea. Sala va avea 4.500 de locuri, va fi amenajată conform standardelor pentru utilizare multifuncţională, pentru organizarea de competiţii sportive şi manifestări cultural-artistice.
Este o investiţie dorită de toţi tulcenii, o investiţie care va însemna un reviriment al sporturilor de sală, un obiectiv a cărui necesitate am susţinut-o permanent la Guvern.
Odată cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici intrăm în linie dreaptă în ceea ce privește procedura de demarare a lucrărilor la această investiţie. Mă bucur să aduc încă o dată ca argument faptele pentru că vorbim de un obiectiv asumat în faţa tulcenilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Pentru realizarea proiectului, Consiliul Judeţean Tulcea a aprobat predarea către Ministerul Dezvolătării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, pe bază de protocol a amplasamentului teren, situat pe strada Isaccei nr. 18, în suprafaţă de 10.605 mp.
În prezent, Sala Polivalentă nu mai corespunde cerințelor actuale pentru desfășurarea competițiilor sportive, din punct de vedere al dotărilor, al dimensiunilor terenului sau al funcționalității clădirii.