Polițiștii de frontieră au sprijinit doi cetățeni germani să ajungă în siguranţă în localitatea Periprava
ActualitateDezvaluiri 8 septembrie 2020 D.C.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au intervenit în sprijinul a doi tineri cetățeni germani, obosiți și deshidratați, aflați în imposibilitatea continuării călătoriei către localitatea Periprava
În data de 06.09.2020, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au fost informați de către un turist despre faptul că, două persoane de sex masculin, aflate pe malul drept al brațului Cernovca, au strigat după ajutor într-o limbă străină.
Imediat, polițiștii de frontieră s-au deplasat la fața locului, cu ambarcațiunea MAI 4079, unde au găsit și identificat doi tineri cetăţeni germani, în vârstă de 25, respectiv 26 ani. Cei doi tineri au declarat că sunt turişti şi se deplasau dinspre Chilia către localitatea Periprava, însă din cauza faptului că se simţeau obosiţi și erau deshidrataţi, au constatat că nu mai pot ajunge la destinaţie şi urmează să se întunece, cerând astfel ajutor.
Persoanele în cauză a fost transportate în siguranţă localitatea Periprava.