Concurs cu premii pentru elevii tulceni, dedicat Zilei Dobrogei
ActualitateFotocomentariul zilei 14 octombrie 2020 D.C.
Consiliul Județean Tulcea organizează Concursul cu premii cu tema„Dobrogea, pământ românesc“, pentru a marca Ziua Dobrogei, sărbătorită anual pe data de 14 noiembrie.Până pe data de 9 noiembrie 2020, elevii tulceni pot trimite pe una din adresele de e-mail claudia.hotnog@cjtulcea.ro, ioana.comsa@cjtulcea.ro sau pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Tulcea lucrări individuale, pe categorii, după cum urmează:
-Cei din învățământul preșcolar și primar vor trimite desene pe tema propusă;
-Cei din învățământul gimnazial vor trimite compuneri (una – două pagini) petema propusă;
-Liceenii vor trimite eseuri(trei – patru pagini) pe tema propusă.
Toate lucrările vor fi însoțite (obligatoriu) de:
numele participantului,vârsta, categoria la care participă, numele unuia dintre părinți/tutore, datele de contact (număr de telefon și adresă de e-mail) ale unuia dintre părinți/tutore.
Pentru fiecare categorie vor fi acordate câte cinci premii în bani. Deasemenea, pentru a marca 142 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria – mamă,vor fi acordate 142 de premii pentru creativitate.Pe data de 13 noiembrie 2020 vor fi anunțați câștigătorii, festivitatea de premiere urmând a avea loc la o dată ulterioară.