O treime dintre basarabeni au plecat peste graniţe. Este un procent imens pentru o ţară care a balansat permanent în ultimii 30 de ani între Europa şi Rusia.
Ceea ce s-a petrecut în alegerile din Republica Moldova ne aminteşte, fără îndoială, şi de diaspora noastră, care s-a comportat exemplar la ultimele alegeri. Să faci sute de kilometri pentru a vota, să stai la cozi interminabile la ambasadă sau la consulat, fără să fii sigur că vei putea vota, asta arată dragoste de neam, dar, mai ales, arată că îţi pasă de ceea ce se petrece la tine acasă.
Întrebarea este ce facem noi pentru aceşti oameni? Este clar că până acum nu am făcut mare lucru, altfel aceşti oameni ar fi ales să rămână aici.
Este momentul să trecem la politici concrete şi coerente pentru a-i readuce pe aceşti oameni în ţară. Nu e deloc o operaţiune simplă, pentru că unii români şi-au întemeiat deja familii în străinătate. Dar trebuie să ieşim din pasivitate. Ne plângem că nu avem suficienţi specialişti în diverse domenii, inclusiv în cel medical, dar în acelaşi timp vedem cum România este depopulată, iar oamenii bine pregătiţi îşi iau zborul către ţări care le oferă condiţii mai bune.
Au fost ani la rând în care guvernările PSD i-au ostilizat pe cei plecaţi să-şi caute o viaţă mai bună. PNL nu doar că a condamnat ieşirile gen Dragnea sau Bădălău la adresa diasporei, ci a început să implementeze măsuri pentru atragerea românilor înapoi în ţară.
Diaspora românească reprezintă un atu pentru ţara noastră, nicidecum o povară. Cei plecaţi în străinătate contribuie deja, prin miliardele trimise acasă, la dezvoltarea ţării, iar guvernul liberal îi încurajează pe aceşti oameni să-şi deschidă afaceri în ţară.
Nu trebuie să ne reamintim de diaspora doar în momentele electorale. Ar trebui să-i preţuim mai mult şi să-i determinăm să revină acasă.
Românii plecaţi peste graniţe reprezintă resursa noastră cea mai de preţ. Această ţară are nevoie de fiecare român, oriunde se află el în acest moment!
George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României