„Tulcea, esența diversității”
ActualitateZiarul Cultural 2 decembrie 2020 D.C.
În perioada 2-30 noiembrie 2020, Asociația Centrul European pentru Diversitate a implementat proiectul „Tulcea, esența diversității” ediția a II-a, având drept principal partener Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea și beneficiind de cofinanțarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Tulcea.
Proiectul a fost implementat în condiții speciale, având în vedere faptul că începând cu data de 9 noiembrie au fost înăsprite restricțiile datorate pandemiei.
Cele 4 ateliere prevăzute în calendarul proiectului (de dans, artă tradițională, gastronomie și organizare evenimente) au fost concentrate în week-end-ul 7-8 noiembrie și s-au desfășurat cu respectarea normelor de distanțare socială.
Broșura „Tulcea, esența diversității”, reunind 13 rețete tradiționale, promovate în limba română și în 13 limbi materne diferite, a reprezentat ocazia extraordinară care a reunit (virtual) o echipă numeroasă! Prieteni din Tulcea sau stabiliți în afara României, Asociația Românilor din orașul Ismail „Gavril Musicescu” și însuși Rafael Shaffer, Prim-Rabinul României s-au asigurat că rețetele tradiționale au fost redactate corect în meglenă, aromână, ebraică, germană, italiană, turcă, tătară, rusă, ucraineană, armeană, bulgară, neogreacă și rromani!
Pentru a nu contribui la creșterea numărului de îmbolnăviri, evenimentul final al proiectului (ce trebuia să aibă loc pe data de 21 noiembrie și să includă conferința de presă, lansarea broșurii, un spectacol coregrafic și demonstrații de artă populară și gastronomie) a fost adaptat la condițiile austere. Am realizat un material video, în cadrul căruia ne-am prezentat rezultatele proiectului, în imagini și testimoniale, pe care l-am postat pe pagina de social media a organizației.
Pentru a facilita accesul unui număr cât mai mare de cititori la broșură, aceasta a fost distribuită gratuit organizațiilor etniilor tulcene și a fost postată și în format electronic pe pagina de social media.
Ca o concluzie finală: nici implementarea acestui proiect, nici implementarea celorlalte proiecte nu a fost ușoară anul acesta dar până la urmă am reușit să le ducem la bun sfârșit, respectând normele de distanțare socială și reușind să ajungem la finalul anului cu toată echipa de voluntari sănătoasă!
Echipa EUdivers