Ivan Patzaichin, desemnat de USR să selecteze viitorul guvernator al Deltei!
ActualitateDezvaluiri 15 ianuarie 2021 D.C.
Alianța USR PLUS propune în premieră un proces transparent și consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), responsabilitate care a revenit Alianței după negocierile cu partenerii de coaliție.
Pentru începerea procesului de recrutare, cei doi copreședinți ai Alianței i-au adresat o invitație lui Ivan Patzaichin să formeze un grup consultativ reprezentativ pentru Delta Dunării din care să facă parte asociații și actori relevanți, cu preocupări reale în ceea ce privește destinul Deltei. Acest grup consultativ va avea rolul de a creiona mandatul viitorului guvernator, profilul profesional și elementele de competență necesare pentru a asigura o bună guvernare a Deltei Dunării.
USR PLUS consideră că viitorul guvernator al Deltei Dunării și echipa sa trebuie să regândească rolul ARBDD prin armonizarea obiectivelor economice, de mediu, de patrimoniu natural și cultural implicând în decizii comunitățile locale și asociațiile civice.
Ne dorim ca această numire să nu fie doar o simplă decizie politică ci una care să implice comunitatea acestei rezervații naturale cu un potențial imens, care are nevoie disperată de o viziune coerentă pentru Deltă.
„Vreau să scoatem Delta Dunării din circuitul politizării pentru că dezvoltarea durabilă a zonei e un obiectiv național și chiar european prin valoarea și marimea finanțărilor de la UE care pot fi atrase. Faptul că implicăm în această alegere a conducerii ARBDD, încă de la început, asociații de pescari, asociații care protejează patrimoniul cultural sau actori din turism este pentru că vrem o viziune împărtășită pentru viitorul Deltei și o colaborare strânsă între comunitate și administrație“, a subliniat Dacian Cioloş, copreședinte USR PLUS, deputat european și președintele Renew Europe.
„Delta Dunării e unul din locurile cu care fiecare dintre noi ne mândrim de câte ori vorbim despre România. Participarea USR PLUS la guvernare înseamnă și respectarea promisiunii că oamenii competenți, cu viziune reală de dezvoltare durabilă – care înseamnă respect pentru natură, dar și preocupare pentru viața economică a Deltei – pot să arate că buna guvernare chiar este posibilă. Am foarte mare încredere că alături de Ivan Patzaichin și cei care iubesc cu adevărat Delta vom găsi un guvernator de ispravă”, a spus Dan Barna, copreședinte USR PLUS și vicepremier al Guvernului României.