Deputatul Mirela Furtună, discuții pe tema educației cu reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor din Tulcea
ActualitatePolitica 24 februarie 2021 D.C.
Ioana Marin, președintele Consiliului Județean al Elevilor Tulcea și Udrea Gabriel, directorul Departamentului de PR și Comunicare din cadrul CJE Tulcea au participat la o întrevedere cu Mirela Furtună, deputat din partea Partidului Social Democrat.
„S-au abordat subiecte actuale pentru educație, s-au dezbătut viziuni și s-au căutat soluții pentru problemele identificate în prezent în sistemul educațional din România. Totodată, s-au primit promisiuni din partea doamnei deputat cu privire la încercarea de aplicare a soluțiilor identificate în cadrul discuției” transmit reprezentanții CJE.
„Am avut plăcerea să mă întâlnesc în data de 22 februarie cu reprezentanţii Consiliului Judeţean al Elevilor din Tulcea.
În cadrul întâlnirii am discutat despre mai multe subiecte de interes pentru elevi, precum procentul din PIB alocat educaţiei; bursele elevilor şi modalitatea de determinare a acestora, amploarea fenomenului de bullying şi metodele de combatere al acestuia; introducerea educaţiei financiare în învăţământul preuniversitar – o iniţiativă legislativă depusă de mine în actualul mandat.
M-am bucurat să văd interesul şi implicarea tinerilor şi spiritul civic de care dau dovadă. Ar trebui să le acordăm mai mult credit şi să încurăjăm implicarea lor.
Cred că e nevoie, în continuare, de dialog pentru a găsi, împreună, cele mai bune soluții pentru problemele elevilor tulceni!
Mi-am propus să menţin legătura cu reprezentanţii elevilor din Tulcea!” a declarat deputatul Mirela Furtună.