„Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag“ începe cu etapa de refacere a podurilor , partea a unui proiect în valoare de 16,7 milioane de euro
ActualitatePolitica 18 martie 2021 D.C.
Încep lucrările la toate cele cinci poduri de peste pârâul TABANA, poduri aflate pe DN 22, parte a unui proiect uriaș, în valoare totală de 16,7 milioane de euro, pentru „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag“.
În prezenţa primarului Georgian Caraman, a reprezentanților CNAIR, DRDP Constanța și SDN Tulcea, precum și a celor de la Apele Române, constructorul care a câștigat licitația şi-a prezentat proiectul și s-a angajat ca până cel târziu (conform contractului) în luna septembrie 2022 să termine cele cinci poduri.
„Îi felicit pe toți cei implicați, în special pe domnul primar Georgian Caraman şi le urez succes constructorilor!
Urmează, cât de curând, să fie demarate lucrările şi la amenajarea albiei Tabanei, precum și a canalelor colectoare ale apelor pluviale care vor aduce apele de pe versanți în albia pârâului.
Acest proiect este deosebit de important pentru cei aproximativ 10.000 de locuitori ai orașului Babadag, deoarece zona a fost inundată în nenumărate rânduri, ca urmare a producerii fenomenelor meteo extreme care au generat puternice unde de viitură, formate pe dealurile din jurul localității! În iulie 2020 am reușit cu sprijinul Guvernului liberal condus de Ludovic Orban și a Ministrului Transporturilor de la acea vreme, Lucian Bode, să deblocăm proiectul amintit, care fusese tăiat de la finanțare de către guvernarea pesedistă, în 2018″a declarat deputatul George Șișcu .