Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă oferă României şansa unei dezvoltări accelerate în următorii ani, dar pentru asta trebuie să gândim proiecte viabile, astfel încât la finalul PNRR să înregistrăm o creştere vizibilă a calităţii vieţii în ţara noastră.
Dincolo de proiectele mari de infrastructură, precum căi ferate, autostrăzi sau spitale, care pot fi construite până în 2026, vom avea la dispoziţie patru miliarde de euro pentru modernizarea comunităţilor locale. Este o sumă consistentă, iar banii vor putea fi utilizaţi pentru finanţarea unor proiecte importante la nivel local.
Printre investiţiile prioritare ale Guvernului din PNRR se numără creşterea reţelei de alimentare cu apă, dezvoltarea sistemului de irigaţii sau creşterea eficienţei energetice.Tot prin PNRR se va înfiinţa un fond de rezilienţă pentru localităţi, scopul fiind reducerea decalajelor între judeţe sau regiuni.
Prin Fondul de Rezilienţă pentru Localităţi se va o aloca o sumă fixă la dispoziţia UAT-urilor, iar din primele discuţii purtate între oficiali din guvern şi reprezentanţi ai administraţiei locale, interesul pentru a demara aceste proiecte este unul major.
În mod concret, pentru municipii se pot face parcări subterane şi supraterane, pot fi alocaţi bani pentru digitalizare dar şi pentru proiecte care ţin de calitatea aerului. De asemenea, pot fi extinse suprafeţele verzi şi se poate asigura un iluminat public digitalizat.
În ceea ce priveşte mobilitatea urbană, este prevăzută achiziţia de autobuze electrice şi se pot extinde căile de rulare pentru transportul public, dar există şi posibilitatea amenajării de piste noi pentru biciclete. În oraşe pot fi extinse actualele parcuri, se pot construi centre de afaceri, dar se vor amenaja şi locuinţe sociale sau se pot asigura spaţii de locuit pentru cei care lucrează în sănătate şi învăţământ.
În ceea ce priveşte comunele, din fondul de rezilienţă se pot face proiecte de reabilitare a clădirilor publice, este permisă construirea de locuinţe pentru medici şi profesori, se pot amenaja staţii de transport public dar şi piste pentru biciclete. Totodată, pot fi dezvoltate proiecte care vizează iluminatul public digital sau construcţia de terenuri de sport.
România ar trebui să se transforme într-un veritabil şantier în următorii cinci ani. Bani sunt, interes există, mai trebuie să întocmim şi proiectele necesare pentru a putea trece cât mai repede la treabă.
Dacă vom reuşi să cheltuim inteligent zecile de miliarde care ne sunt alocate, economia românească va avea în fiecare an ritmuri record de creştere. Iar asta înseamnă o viaţă mai bună pentru fiecare dintre noi!
George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României