



Pentru cei care încă nu s-au vaccinat, este momentul oportun să o facă. Cu toţii trebuie să conştientizăm beneficiile vaccinului, dar şi responsabilitatea de a ne proteja atât pe noi, cât şi pe cei din jur. Avem suficiente doze la îndemână, avem centre de vaccinare deschise peste tot în ţară, putem avea o toamnă liniştită dacă înţelegem cât mai mulţi importanţa vaccinării.
Avem deja 16 luni de când a început pandemia, timp în care am dovedit maturitate şi chibzuinţă. Am aşteptat cu sufletul la gură apariţia vaccinului, iar acum îl avem. Dacă ne e teamă de o formă gravă a bolii, atunci vaccinul rămâne o soluţie la îndemână.