Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:  „Reformele importante nu se pot face fără o majoritate solidă în Parlament. PNL are însă câteva principii la care nu va renunţa” George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:  „Reformele importante nu se pot face fără o majoritate solidă în Parlament. PNL are însă câteva principii la care nu va renunţa”
Indiferent de viitoarea configuraţie a majorităţii guvernamentale, PNL are câteva principii de la care nu se va abate. În primul rând, nu vom renunţa... George Șișcu, deputat PNL de Tulcea:  „Reformele importante nu se pot face fără o majoritate solidă în Parlament. PNL are însă câteva principii la care nu va renunţa”
Indiferent de viitoarea configuraţie a majorităţii guvernamentale, PNL are câteva principii de la care nu se va abate. În primul rând, nu vom renunţa la reformele asumate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, program care va schimba în bine faţa României. 
Totodată, este important ca PNL să păstreze Ministerul Finanţelor, astfel încât proiectele deja începute să fie continuate, iar mediul de afaceri să aibă garanţia unui climat stabil şi predictibil din punct de vedere legislativ şi fiscal. Am demonstrat deja în ultimii ani că liberalii pot lua măsuri foarte bune care au dus la creşterea încasărilor la buget, fără a creşte taxele.

PNL trebuie să fie responsabil cu bugetul țării în continuare, așa cum a fost în ultimii doi ani, susținând aceleași măsuri în parteneriat cu președintele Klaus Iohannis. Pe lângă reformele din PNRR, avem nevoie de reforma pensiilor, de reforma salarizării, precum şi de o reformă reală a administraţiei publice.

Chiar dacă apar câteva semne bune privind proiectele mari de infrastructură, este momentul să înteţim ritmul construirii de autostrăzi în România, pentru a asigura o dezvoltare armonioasă şi a recupera decalajele existente între judeţe.

Toate aceste lucruri nu se pot face fără o majoritate solidă în Parlament. Polemicile sterile nu-şi mai au rostul, iar confruntarea politică nu se mai justifică, în condiţiile în care ţara are un respiro de câţiva ani până la viitoarele alegeri.

De asemenea, este necesar să menţinem deficitul bugetar la un nivel decent, pentru ca în final să revenim la pragul maxim de 3 la sută. Suntem preocupaţi în permanenţă de creşterea cheltuielilor cu investiţiile. Este singura modalitate de a asigura o creştere economică sănătoasă a ţării.

România are nevoie de reforme reale şi de proiecte sustenabile în anii care urmează. Este timpul să renunţăm la orice tensiune politică şi să rezolvăm acele lucruri pe care românii le aşteaptă de 30 de ani.

George Șișcu
Deputat PNL în Parlamentul României