PSD va depune un amendament în Parlament pentru modificarea OUG 119/2022, astfel încât persoanele care își reduc consumul curent de energie electrică să poată beneficia de prețuri plafonate. Amendamentul PSD prevede ca pragurile maxime de consum pentru care se acordă compensări, respectiv de 100 și 300 kWh/lună, să se raporteze la consumul curent și nu la media lunară din anul 2021, cum este forma actuală a OUG 119/2022.
PSD consideră că o astfel de modificare a legii va stimula cetățenii să facă economie la energie electrică, ceea ce va sprijini efortul României de a-și reduce consumul național cu 10%, conform obiectivelor stabilite de Comisia Europeană.
Totodată România nu va fi nevoită să adopte alte reglementări care să impună obligații și sancțiuni asupra consumatorilor casnici pentru reducerea consumului, așa cum se întâmplă în alte state din Uniunii.
Biroul de Presă al PSD