Încă de la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare a rămas un obiectiv major de țară.
Mai mult, unele state membre ale Uniunii Europene folosesc, în mod rău intenționat, faptul că MCV-ul nu a fost încă ridicat pentru a bloca aderarea României la spațiul Schengen. Spun rău intenționat deoarece aderarea la spațiul Schengen și MCV-ul nu au nicio legătură, sunt două aspecte separate, iar România îndeplinește toate criteriile pentru a adera la Schengen încă din 2011.
Desigur, pentru ridicarea MCV-ul România trebuie să realizeze o reformă a justiției prin adoptarea Legilor Justiției.
Procesul de elaborare a Legilor Justiției s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani și a ținut cont de toate observațiile venite din partea instituțiilor cu atribuții în domeniul justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul General, Înalta Curte de Casație și Justiției, etc.
Există voci care susțin că ar trebui așteptată opinia Comisiei de la Veneția înainte de adoptarea Legilor Justiției, opinie care va fi emisă în luna decembrie a acestui an.
Nu există nicio problemă dacă modificările se adoptă înainte de aviz. În primul rând, nu există niciun motiv să se presupună ca opinia Comisiei de la Veneția va fi negativă. Ar putea foarte bine să fie o opinie care să laude România pentru reforma în acest sector. În al doilea rând, s-a ținut cont de opiniile și codurile de bună practică exprimate anterior de Comisia de la Veneția în domeniul justiției. Dacă vor exista observații noi, ele pot fi transpuse ulterior, nicio lege nu este perfectă, dar este perfectibilă.
Nu ne putem opri din procesul de legiferare, ori de câte ori cineva sesizează un organism internațional. Toate statele au un calendar propriu privind implementarea acestor reforme. Dacă ne oprim la orice nouă sesizare a forurilor internaționale, nu vom mai face nicio reformă.
Solicitarea comisarului european pe Justiție, Didier Reynder, ca România să aștepte avizul de la Comisia de la Veneția, intră în contradicție cu solicitarea Comisiei Europene din MCV prin care solicită României să facă cât mai repede aceste modificări. Întârzierea reformei până la sosirea avizului ar constitui un motiv de critică în MCV, pentru că România nu a realizat această reformă.
Mai mult, am da argumente unor state din Uniunea Europeană să amâne în continuare decizia de aderare a României la spațiul Schengen.
Partidul Social Democrat susține adoptarea cât mai rapidă a tuturor reformelor care vor ajuta România să intre cât mai repede în Schengen și să scape de MCV.
România în Schengen! România fără MCV!
Deputat Mirela Furtună, PSD Tulcea