Accident mortal la ieșire din municipiul Tulcea
ActualitateDezvaluiri 19 ianuarie 2023 D.C.
În această seară, în jurul orei 21:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “ Delta” al județului Tulcea, a fost alertat cu privire la producerea unui accident rutier, la ieșire din localitatea Tulcea.
Către locul indicat de apelant, au fost direcționate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.
La fața locului, echipajele de intervenție au constatat că este vorba despre o coliziune între două autoturisme, rezultând o persoană încarcerată.
S-a intervenit pentru extragerea victimei( o persoană de sex feminin în vârstă de 52 de ani) din autoturismul grav avariat.
Din păcate, echipajele SAJ prezente la locul intervenției, au constatat decesul acesteia.
Cele două persoane aflate în cel de al doilea autoturism, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
ISU Tulcea