Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, și Alteța Sa Principesa Sofia, în vizită de lucru de două zile în județul Tulcea
Fotocomentariul zilei 7 aprilie 2023 D.C.
Conducerea Consiliului Județean Tulcea a primit astăzi, 6 aprilie 2023, la Sala „Mihail Kogălniceanu”, o delegație a Casei Regale a României, alcătuită din Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principesa Sofia, aflate într-o vizită de lucru de două zile în județul Tulcea.
Alături de vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Huleni și de administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, la întâlnirea oficială au mai participat subprefectul Timur Memet și viceprimarul George Șinghi, precum și doi dintre reprezentanții minorităților tulcene în Parlamentul României, mai exact Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, și Silviu Feodor, președintele Comunității Rușilor-Lipoveni din România.
„Majestatea Voastră, Alteța Voastră Regală, permiteți-mi să vă adresez un cuvânt de bun-venit în județul nostru în numele instituției pe care o reprezint și în numele președintelui Horia Teodorescu. Este o onoare pentru noi să vă avem astăzi la Tulcea, este un moment emoționant, un cadou pe care Casa Regală îl face pentru Tulcea.
Alipirea Dobrogei la Patria Mamă este un eveniment pe care îl datorăm Casei Regale: în 1878, Regele Carol I a venit pe aceste teritorii și a proclamat alipirea Dobrogei, iar un an mai târziu a venit și a pus piatra de temelie a Monumentului Independenței, un simbol drag tulcenilor.
Țin să vă mulțumesc și pentru implicarea pe care ați avut-o ca președinte al Crucii Roșii Române. Au fost momente deosebite anul trecut, când a început acest război de la granițele României, iar implicarea Crucii Roșii și a Majestății Sale a fost impresionantă. Suntem de aceeași parte a baricadei în acest război și apreciem eforturile constante pe care Majestatea Voastră le face în această direcție“, a declarat adminstratorul public al județului, Dumitru Mergeani.
La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean, Mihai Huleni, a urat înalților oaspeți bun-venit la Tulcea: „Noi ne mândrim cu faptul că avem un tărâm binecuvântat, iar fiecare vizită a Majestății Voastre și a Alteței Voastre Regale crește prestigiul nostru și ne bucură din toată inima.
Nu pot să trec peste faptul că marile momente ale statului modern român au fost strâns legate de Casa Regală. Eu sunt efectiv îndrăgostit de două personaje ale Casei Regale: Carol I și Regina Maria. Pentru mine, este extraordinar faptul că Principele Carol a acceptat, în urma unei propuneri de la noi din țară, făcută de către Ion C. Brătianu, să preia conducerea regatului român, un stat care la acea vreme trecea prin momente foarte grele atât la nivel național cât și extern. Apoi, imediat după obținerea independenței, Carol I a făcut acest pod de la Cernavodă, care a legat Dobrogea de Patria Mamă. Acest pod are o simbolistică aparte pentru că prin el, Regele Carol I a întregit țara nu numai la nivel teritorial, ci a apropiat și oamenii, care au putut să circule mai ușor unii către ceilalți.
De asemenea, toată lumea știe ce a făcut și ce a însemnat pentru națiunea română Regina Maria. Și atunci când până și criticii tăi vorbesc despre tine așa cum a vorbit Constantin Argetoianu, cel care a criticat Casa Regală în câteva rânduri, atunci asta demonstrează cât de mult a însemnat Regina Maria pentru națiunea noastră! «…În răstimpul pribegiei noastre în Moldova, Regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești….». Casa Regală a însemnat pentru noi, românii, echilibrul, puterea! Noi vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți și vă așteptăm cu drag să reveniți la Tulcea“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.
La masa rotundă s-au mai aflat, cu acest prilej, șefii principalelor comunități minoritare din județul Tulcea, prof. Victor Baumann, cunoscut istoric, cercetător, scriitor și cetățean de onoare al municipiului, artiști plastici și meșteri populari tulceni, precum și producători locali recunoscuți la nivel național și nu numai.
Punând încă o amprentă originală evenimentului, membrii Ansamblului Folcloric „Danubius” al Centrului Cultural „Jean Bart” au intonat, în deschidere, Imnul de stat al României. Vastă prezență locală s-a pliat armonios pe scopul întâlnirii, care a vizat punerea în valoare a oamenilor și produselor care dau identitate zonei, precum și identificarea de oportunități, proiecte și inițiative de interes ale minorităților județului nostru, care ar putea beneficia în perspectivă de sprijin din partea Casei Regale a României.