Mină marină observată de o navă comercială și identificată de polițiștii de frontieră pe Marea Neagră, la 7 mile marine est de Sulina
ActualitateDezvaluiri 16 mai 2023 D.C.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma unei informații venite de la o navă comercială, au descoperit pe Marea Neagră, la 7 mile marine est de localitatea Sulina, o mină marină, care s-a retras în apele teritoriale ale Ucrainei.
În data de 15.05.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost sesizați de către o navă comercială cu privire la faptul că la aproximativ 7 mile marine est de localitatea Sulina, pe Marea Neagră, se afla un obiect plutitor asemănător unei mine marine.
Aceștia s-au deplasat la locul indicat cu o navă din dotarea Gărzii de Coastă și au procedat la monitorizarea cu atenție a obiectului, ocazie cu care, în urma observării în detaliu, s-a constatat faptul ca este o mină marină, aflată în derivă.
La un moment dat, mina a ieșit din câmpul vizual al polițiștilor de frontieră, intrând în apele ucrainene.
Conform procedurilor specifice, polițiștii de frontieră au instituit o zonă de siguranță, și asigură securitatea perimetrală, fiind totodată anunțate autoritățile naționale dar și cele ucrainene cu atribuții în domeniu, fiind informați de către cei din urmă cu privire la faptul că vor interveni pentru distrugerea minei.