Echipa Spartanii Angelo a adus și în acest an trofeul la Tulcea de la Autism 24H
ActualitateFotocomentariul zilei 11 septembrie 2023 D.C.
În acest sfârșit de săptămână, jandarmul Sorin Andrici a adus trofeul la Tulcea pentru al patrulea an consecutiv, clasându-se cu echipa sa de ultramaraton Spartanii Angelo pe locul I la Autism 24H.
Echipa jandarmului a fost cea care a adunat 1764 km alergați pe nisip timp de 24 de ore pe plaja din stațiunea Mamaia, concurând cu 88 de echipe care au fost la start pentru a ridica trofeul Autism 24H.
Efortul maxim a reprezentat provocarea ediției și din acest an, însă ambiția pentru o cauză nobilă i-a adus pe membrii echipei Spartanii Angelo din nou în fruntea clasamentului.
,,Când unul dintre membrii echipei a fost nevoit să abandoneze cursa la miezul nopții din cauza unor probleme medicale, echipa s-a mobilizat exemplar, dând dovadă de spirit de echipă, respect reciproc, dăruire și voință de a termina cursa în orice condiții” – Sorin Andrici.
De remarcat este și faptul că Sorin Andrici și-a depășit recordul personal, alergând anul acesta 192 km față de 186 km anul trecut.
Autism 24H este un eveniment caritabil care se află la ediția a VIII-a și care susține și promovează cauza copiilor cu autism, dar a reprezentat pentru jandarmul tulcean și un bun antrenament pentru participarea la Ultramaratonul de 24 H ce va avea loc la Belgrad în perioada 23-24 septembrie 2023, acolo unde va reprezenta Jandarmeria Tulcea și România.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL