Cocaină și cannabis pentru elevii tulceni: 7 persoane au fost arestate.Din rețea făceau parte și doi elevi
ActualitateDezvaluiri 14 septembrie 2023 D.C.
La data de 12 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat, în cadrul a două dosare penale, activitatea infracțională a 7 persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – septembrie 2023, bănuiții ar fi comercializat cannabis, în mod repetat (peste 80 de acte materiale), consumatorilor de droguri din județul Tulcea, inclusiv elevi.
Activitatea infracțională ar fi fost facilitată de împrejurarea că doi dintre bănuiți sunt elevi și ar fi avut acces la consumatorii de droguri din unitățile de învățământ în care erau școlarizați.
La data de 12 septembrie a.c. au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate cantități de cannabis și cocaină, cântare electronice de precizie, grindere, telefoane mobile și sume de bani în lei și valută.
Ulterior, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea a 7 persoane, dintre care unul minor, cercetate în două cauze.
La data de 13 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a celor 7 bănuiți, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din I.P.J. Tulcea, polițiștilor de frontieră din cadrul S.T.P.F. Tulcea și jandarmilor din cadrul I.J.J. Tulcea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.