Jandarmul Sorin Andrici a urcat România pe locul I la Ultramaraton 24H Belgrad
ActualitateSport 25 septembrie 2023 D.C.
Jandarmul Sorin Andrici a urcat România pe locul I la Ultramaraton 24H Belgrad
Jandarmul tulcean Sorin Andrici a alergat weekendul acesta peste 200 km în 24 de ore la Ultramaraton 24H Belgrad, clasându-se pe locul I la evenimenul sportiv desfășurat la Belgrad.
Sâmbătă, 23 septembrie, el a luat startul la Ultramaraton 24H Belgrad, competiția sportivă care a adus la start concurenți din 13 țări. După 24 de ore, jandarmul și-a depășit recordul personal, câștigând cursa, iar rezultatul obținut a demonstrat perseverența, ambiția, motivația și efortul extraordinar depus în atingerea obiectivului, rezultat care se datorează și soției lui, după cum chiar el a declarat. Dacă ceilalți participanți au avut o întreagă echipă în stafful tehnic, Sorin a avut sprijinul necondiționat al soției, care de fiecare dată este prezentă la toate competițiile pentru a-i fi alături, îndeplinind mai multe roluri: doctor, masseur, nutriționist, psiholog, etc.
Chiar dacă competiția s-a desfășurat ziua la 33 de grade Celsius și noaptea concurenții au avut de înfruntat condiții de ploaie și vânt, dureri și mici accidentări specifice unui astfel de eveniment sportiv, jandarmul a luptat cot la cot cu ceilalți alergători, reprezentând România cu cinste în această competiție internațională. A dovedit și de această dată că este un învingător și că indiferent de competiție, reușește să-și canalizeze toată energia spre a-și îndeplini obiectivul de a fi pe podium. Seriozitatea, disciplina, antrenamentul de zi cu zi, forța psihică, rezistența fizică extraordinară, aprecierea și susținerea oamenilor reprezintă ingredientele care fac din jandarmul tulcean un învingător în orice condiții.