Cele mai frumoase scrisori pentru mama, premiate de Consiliul Județean Tulcea
ActualitateDezvaluiri 7 martie 2024 D.C.
Dumitru Mergeani, administratorul public al județului Tulcea, a participat, joi, 7 martie 2024, la sala „Dobrogea“, la festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului „Cea mai frumoasă scrisoare pentru mama“, ajuns, în acest an, la cea de-a patra ediție.
„Noi am început acest gen de concursuri în perioada pandemiei, pentru că ar fi fost păcat să nu mai organizăm aceste activități din cauza restricțiilor. Și astfel am ajuns la acest sistem online pe care l-am continuat pentru că am constatat că, în fiecare an, sunt mulți participanți. Partea cea mai frumoasă este că participă copii din tot județul, prin înscrierea online. Vreau să îi felicit în primul rând pe copii, dar îi felicit și pe părinți pentru că își îndrumă copiii spre astfel de activități și aceștia își găsesc, astfel, modele sănătoase în viață. Astfel de concursuri sunt dovada vie că avem copii talentați în tot județul“, a declarat, în deschiderea evenimentului, administratorul public Dumitru Mergeani.
Câștigătorii ediției din acest an
Marele Premiu: Denisa Ganea (15 ani), din Casimcea
Locul I: Maria Cătălina Cazalnău (14 ani), din Babadag
Locul II: Andreea Olaru (13 ani), din Casimcea
Locul III: Maria Buzdugan (9 ani), din Cerna
Mențiune: Rebeca Enache (10 ani), din Jijila
Mențiune: Mihaela Caracaș (11 ani), din Cerna
Premiu special: Andra Cernamoriț (20 ani), din Jijila
Premiu special: Izabela Maria Dușa (12 ani), din Tulcea
Premiu de originalitate: Eduard Toader (11 ani), din Jijila.