Octavian MOTOC, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de primar al Municipiului Tulcea – Încurajarea participării tinerilor în decizia politică locală și în rezolvarea problemelor acestora
ActualitatePolitica 25 mai 2024 D.C.
Încurajarea participării tinerilor în decizia politică locală și în rezolvarea problemelor acestora.
Este o constatare dureroasă că orașul se depopulează, că tinerii pleacă din Tulcea, pentru că nu găsesc nicio motivație de a-și proiecta viitorul aici. Un oraș părăsit de tineri nu are nicio perspectivă, ceea ce înseamnă că politicile adresate tinerilor trebuie să fie o prioritate. Direcțiile în care voi acționa pentru a stabiliza tinerii în Tulcea sunt următoarele:
– atragerea la Tulcea a cel puțin unei instituții de învățământ superior serioase, pentru a asigura posibilitatea continuării studiilor și pentru tinerii provenind din familii cu venituri modeste;
– înființarea unui parc tehnologic sau industrial, pentru atragerea de investitori, inclusiv în domeniile de interes pentru tineri – IT, automotive, componente electronice, industria farmaceutică etc.;
– atragerea de finanțări europene pentru derularea de cursuri profesionale în domenii de interes pentru aceștia, cu posibilitatea inițierii de afaceri proprii sau de angajare la finalizarea lor;
– derularea de activități culturale participative, în care tinerii să-și valorifice aptitudinile, renunțând la acțiunile așa-zis culturale, de tip festivist;
– acordarea de sprijin tinerilor pentru înființarea de ONG-uri, implicate ulterior în activitatea de servicii sociale, ajutorarea persoanelor în vârstă singure sau imobilizate, cu finanțare de la bugetul local sau din fonduri europene;
– implicarea tinerilor în proiectarea modului în care văd orașul în viitor, prin o consultare permanentă cu aceștia, mai ales prin intermediul unui Consiliul local al tinerilor, care să aibă un rol consultativ real în orice decizie importantă pe care urmează să o ia Consiliul local al adulților;
– asigurarea unei rețele publice de Internet wireless funcționale, în puncte din oraș frecventate de tineri;
– premierea tinerilor cu rezultate meritorii la olimpiade școlare, competiții sportive și culturale, concursuri de inventică și IT.
Sunt omul care va schimba orașul în cel pe care ți-l dorești!
Octavian MOTOC, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru funcția de primar al Municipiului Tulcea
Comandat de Partidul Forța Dreptei- Organizația județeană Tulcea
Cod AEP CMF 212400063