Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Salvatorii tulceni în sprijinul cetățenilor din județul Galați Salvatorii tulceni în sprijinul cetățenilor din județul Galați
În această dimineață, efective din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea, au pornit către județul Galați pentru a oferi sprijin... Salvatorii tulceni în sprijinul cetățenilor din județul Galați

În această dimineață, efective din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DELTA” al județului Tulcea, au pornit către județul Galați pentru a oferi sprijin colegilor salvatori ce sunt angrenați în restabilirea cât mai rapidă a stării de normalitate în urma inundațiilor produse în weekendul trecut.

Astfel, 11 subofițeri, șase din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea și cinci subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Măcin, se află în aceste momente în misiune de ajutorare a locuitorilor din localitatea Slobozia Conachi din județul Galați, cu un autocamion de transport, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și cinci motopompe, urmând să intervină în zonele afectate pentru evacuarea apelor din casele și gospodăriile oamenilor încercați în această perioadă de fenomenele meteorologice severe.

Facem precizarea că încă din primele momente în care au fost semnalate urgențe ale locuitorilor din județul Galați în urma precipitațiilor din noaptea de vineri, la ordinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din cadrul Secției de Pompieri Măcin a fost dislocat un echipaj cu o ambarcațiune RIB pentru căutarea/salvarea persoanelor și a bunurilor acestora. Misiunea a continuat și în cursul zilei de duminică, fiind suplimentate forțele și tehnica în cursul acestei zile.

Pompierii militari sunt în permanentă în legătură cu autoritățile locale și cu locuitorii din toate zonele afectate pentru a concentra resursele disponibile acolo unde este nevoie și pentru a restabili starea de normalitate într-un timp cât mai scurt posibil. Astfel, resurse umane, materiale și tehnică specifică din mai multe Inspectorate pentru Situații de Urgență județene sunt dislocate în zonele afectate de inundații și se fac eforturi pentru ajutorarea cetățenilor.