TRIMIS ÎN JUDECATĂ DE DNA: PRIMARUL ILIE, ACORD DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI!VA FI CONDAMNAT CU SUSPENDARE!
ActualitateDezvaluiri 21 ianuarie 2025 D.C.
Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie (președinte al organizației județene PNL) a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Dosarul penal cu numărul 40/88/2025 a fost înregistrat la Tribunalul Tulcea- Secția Penală, pe data de 17 ianuarie 2025, obiectul fiind „sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției“- inculpat Ilie Ștefan.
Link către pagina instanței
https://portal.just.ro/88/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=8800000000061254&id_inst=88
Practic primarul Ilie știe deja ce sentință va primi, odată ce a semnat acordul și și-a recunoscut vina, urmând să primească o condamnare cu suspendarea executării pedepsei.
Rămâne de văzut cum va afecta condamnarea mandatul de primar, după pronunțarea sentinței.
Speța are legătură cu condamnarea fosului șef al Gărzii de Mediu Tulcea, Dorin Meran, care la rândul lui a semnat un acord de recunoaștere cu DNA, beneficiind de o pedeapsă cu suspendare după ce a fost prins luând mită. Meran ar fi colaborat cu procurorii oferind informații despre primarul Ștefan Ilie, care, folosindu-se de funcția de președinte al PNL Tulcea ar fi transmis anumite „comenzi“ catre comisarul șef al Garzii de Mediu legat de modul în care să se desfășoare activitățile de control în anumite Primării din județ.
Faptul că primarul Ilie a ales să își recunoască vinovația confirmă informațiile transmise de Meran către procurorii DNA Constanța.
Legat de acest subiect, l-am contactat pe primarul Ilie, care a transmis că nu poate comenta până când instanța nu se va pronunța definitiv.