Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Sfântu Gheorghe, în Top 10 destinații din România    Sfântu Gheorghe, în Top 10 destinații din România   
Prestigiosul premiu a fost acordat în cadrul Târgului de Turism al României Suntem mândri de faptul că o localitate din județul Tulcea se regăsește... Sfântu Gheorghe, în Top 10 destinații din România   

Prestigiosul premiu a fost acordat în cadrul Târgului de Turism al României

Suntem mândri de faptul că o localitate din județul Tulcea se regăsește în Top 10 destinații din țara noastră pentru 2025!

Județul Tulcea este din nou prezent în topul realizat de Clubul Presei de Turism – FIJET Romania, cu destinația turistică Sfântu Gheorghe.

„Mulțumim pentru onoarea de a fi nominalizați și în acest an ca destinație turistică favorită, realizat de Clubul Presei de Turism. Ne bucură nespus faptul că ne aflăm pe un loc de frunte în preferințele românilor (și nu numai). Mulțumim, pe această cale, președintelui Ștefan Baciu, pentru susținerea constantă în promovarea acestui ținut minunat care este județul Tulcea și Delta Dunării“, a transmis, în cadrul festivității de premiere, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis

Cele 10 destinații selectate de către membrii FIJET România sunt Sfântu Gheorghe (Tulcea), Timișoara, Băile Herculane, Arieșeni, Oltenia de sub Munte, Târgu Jiu, Rânca, Brașov, Iași și Cazanele Dunării.

Festivitatea de premiere a celor mai votate „Destinaţii FIJET România” a avut loc astăzi, 20 februarie 2025, la ora 11:00, pe Scena de Evenimente Conexe din Pavilionul B2 al Centrului Expozițional ROMEXPO.