

Bani pentru consolidarea digului de apărare al satului Băltenii de Sus
ActualitateDezvaluiri 27 mai 2025 D.C.


foto arhiva AGERPRES
Suma provine din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Tulcea
Proiectul de hotărâre va fi votat în ședința ordinară din luna mai 2025: Consiliul Județean Tulcea alocă fonduri pentru apărarea localității din comuna Beștepe.
Prin adresa nr. 3171/28420/2025, Primăria Comunei Beștepe solicită sprijinul pentru alocarea unei sume din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean Tulcea.
Conform măsurilor stabilite în Comitetul Local pentru Situații de Urgență Beștepe nr. 1/2025 și având în vedere Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea nr. 3/2025, suma este necesară pentru intervenția de urgență în vederea executării unor lucrări de consolidare a digului local de apărare Băltenii de Sus, comuna Beștepe, dig aflat în stare de degradare ca urmarea fenomenului de eroziune.
Digul de apărare protejează de inundații peste 800 ha teren arabil, între km 94-95, pe o lățime de aproximativ 350 ml, riscând să fie rupt.
Deoarece până la data prezentă nu a existat posibilitatea alocării de sume din bugetul local al comunei și ținând cont de situația de dificultate în care se află comuna, Consiliul Județean Tulcea propune alocarea sumei de 500.000 lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Consiliului Județean Tulcea.
Ordonatorul principal de credite al Unității administrativ-teritoriale Comuna Beștepe răspunde de modul de utilizare a sumelor alocate.