

CONSILIUL LOCAL A APROBAT AZI DESFIINȚAREA SERVICIULUI DE ALIMENTARE CU ENERGIE TERMICĂ
ActualitateDezvaluiri 17 iulie 2025 D.C.

Cu 14 voturi pentru, 4 împotrivă și o abținere Consiliul Local al Municipiului Tulcea a aprobat azi Proiectul de hotărâre privind desființarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Tulcea și încetarea prestării serviciului public de alimentare cu energie termică de către Societatea Energoterm S.A.
După acest punct a fost aprobat si un Proiect de hotărâre privind acordarea unui ajutor de urgență din bugetul local cu destinația achiziționării și instalării unui sistem sau a unor echipamente de încălzire a locuinței și/sau de preparare a apei calde menajere și aprobarea Regulamentului programului local ”Cald în casă”.
Inițiatorul ambelor proiecte a fost Ștefan ILIE, Primarul Municipiului.
Iată motivarea proiectului:
Societatea ENERGOTERM S.A. TULCEA își desfășoară activitatea de producere, transport și distribuție a energiei termice în baza Contractului de delegare de gestiune nr. 38501/26.09.2024 încheiat între Municipiul Tulcea și Societatea Energoterm S.A., aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Tulcea nr. 257/26.09.2024.
Conform prevederilor art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, „Autoritățile și instituțiile administrației publice, precum și personalul din cadrul acestora au obligația de a urmări satisfacerea interesului public înaintea celui individual sau de grup. Interesul public național este prioritar față de interesul public local”.
Ca urmare a analizei privind activitatea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în Municipiul Tulcea de către operatorul Energoterm S.A. în condiții de rentabilitate și eficiență economică care să-i permită să-și îndeplinească misiunile și obligațiile specifice de serviciu public au fost identificate următoarele aspecte:
– nu este echitabil ca resursele financiare (veniturile fiscale directe) ale populației Municipiului Tulcea să fie cheltuite într-o proporție de peste 58% în asigurarea unui serviciu public care deservește numai o parte din populație cuprinsă între 15-18%;
– superioritatea interesului public local al comunității primează interesului de grup, reprezentat de beneficiarii serviciului public de încălzire centralizată, autoritățile publice locale având obligația de a răspunde echitabil tuturor cerințelor și nevoilor comunității locale, nu doar celor ale unei categorii de beneficiari conform art. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
– Consiliul Local poate hotărî desființarea serviciului prin hotărâre de consiliu local;
– Potrivit dispozițiilor art. 595 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, Consiliul Local poate hotărî desființarea serviciului prin hotărâre de consiliu local în situația în care acesta nu mai răspunde unei nevoi de interes public.
„