„Echitatea nu este negociabilă în bugetul României”. Declarație a deputatului PSD Tulcea Sergiu Mircea Constantinescu
ActualitatePolitica 17 martie 2026 D.C.
Astăzi încep dezbaterile asupra bugetului de stat pentru anul 2026.
Spun cât se poate de direct: acest buget nu este unul echitabil.
Vedem cum se găsesc resurse pentru reducerea poverii fiscale a marilor corporații, în timp ce pentru pensionari, pentru copiii cu dizabilități și pentru familiile aflate în dificultate ni se spune că nu mai sunt bani. Nu vorbim despre o problemă de matematică, ci despre o problemă de corectitudine și de priorități.
Nu este normal ca statul să ia de la cetățeni prin TVA, accize și efectele inflației, iar apoi să le transmită că nu îi mai poate sprijini. Aceasta nu este austeritate — este o alegere politică.
Așa cum a afirmat și Sorin Grindeanu, Partidul Social Democrat nu va gira politici în care diferențele sociale se adâncesc, iar românii obișnuiți sunt lăsați să se descurce singuri.
Vom vota acest buget din responsabilitate, pentru stabilitatea României. Însă nu oferim un cec în alb.
În Parlament, vom susține ferm adoptarea Pachetului de Solidaritate — un set de măsuri concrete destinat sprijinirii a peste 3,5 milioane de familii din România. Pentru noi, acest lucru nu este negociabil.
Bugetul unui stat reflectă valorile și direcția sa. Iar noi vom continua să luptăm pentru un stat mai echitabil, în care nimeni nu este lăsat în urmă.
Deputat PSD Tulcea, Mircea Sergiu Constantinescu




