Caravana medicală a ajuns în comuna Crișan: peste 145 de persoane au beneficiat de consultații gratuite. A participat și fostul ministru al Sănătății
ActualitateDezvaluiri 25 mai 2026 D.C.
Locuitorii din comuna Crișan au beneficiat, în acest weekend, de consultații și investigații medicale gratuite în cadrul unei caravane organizate de Asociația pentru ATI din Timișoara, coordonată de profesorul Săndesc. La acțiune au participat peste 25 de medici voluntari din multiple specialități, alături de asistenți medicali, kinetoterapeuți, rezidenți și studenți.
Caravana medicală a oferit servicii de screening, analize, consultații oftalmologice, ecografii abdominale și cardiace, precum și alte investigații de bază pentru peste 145 de pacienți din zone unde accesul la servicii medicale este limitat.
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, prezent la acțiune, a subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru comunitățile greu accesibile.
„Accesul la sănătate nu trebuie să depindă de distanță, de șansă sau de locul în care te-ai născut. Diagnosticul pus la timp poate schimba sau chiar salva o viață. Astăzi am văzut din nou cât de important este să mergem noi către oameni atunci când oamenilor le este greu să ajungă la noi”, a declarat Alexandru Rogobete.
Primarul comunei Crișan, Silviu Rahău, a apreciat implicarea echipei medicale și impactul direct asupra comunității locale.
„Pentru oamenii din Delta Dunării, astfel de caravane medicale înseamnă enorm. Sunt localități unde accesul la servicii medicale este dificil, iar prezența acestor specialiști oferă nu doar consultații și investigații, ci și încredere și speranță. Le mulțumim tuturor voluntarilor care au ales să fie alături de comunitatea noastră”, a declarat primarul comunei Crișan, Silviu Rahău.
Participanții spun că întâlnirea cu oamenii din Delta Dunării a fost una emoționantă, iar reacțiile pacienților au confirmat nevoia unor astfel de acțiuni de prevenție și screening medical în zonele izolate.
Organizatorii consideră că astfel de caravane medicale trebuie extinse și susținute constant, pentru a reduce diferențele de acces la servicii medicale dintre marile orașe și comunitățile izolate.




