Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

A XIV-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Muzicii Populare „Natalia Șerbănescu” A XIV-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Muzicii Populare „Natalia Șerbănescu”
Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” organizează la Tulcea, în perioada 25 – 27 iunie, a XIV-a ediție a Festivalului-Concurs Național... A XIV-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Muzicii Populare „Natalia Șerbănescu”

Primăria Municipiului Tulcea și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” organizează la Tulcea, în perioada 25 – 27 iunie, a XIV-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Muzicii Populare „Natalia Șerbănescu”.

Manifestarea se dorește a fi un omagiu adus primei interprete de folclor dobrogean, Natalia Șerbănescu, care s-a născut pe plaiuri tulcene. Prin întreaga activitate și prin întregul ei repertoriu răzbate o dragoste adâncă pentru ținutul cuprins între Dunăre și Mare, ținut pe care l-a cântat cu dragoste, dor și dăruire.

„În semn de prețuire a zbaterilor sale de-a lungul anilor pe drumul artei folclorice, considerăm că este o datorie de onoare a județului Tulcea, pe meleagurile căruia s-a născut, pe care l-a iubit și în care s-a întors și reîntors mereu, să o aducă în neuitare, să arate generațiilor de azi că ceea ce are valoare dăinuie peste timp”, precizează domnul manager Aurelian Croitoru.

La ediția din acest an, în urma preselecțiilor au fost admiși 18 soliști vocali la categoria de vârstă 9 – 16 ani, 14 soliști vocali la categoria de vârstă 16 – 40 de ani și 5 instrumentiști din întreaga țară.

Juriul va fi compus din:

președinte

Mariana Ionescu Căpitănescu-Interpretă muzică populară

membri:

– Cristian Fodor – Director Centrul Cultural Drăgan Muntean , Deva

– Prof. dr. Cristian Obrejan – Dirijor Ansamblul Folcloric Profesionist „Junii Sibiului” ;

– Aurelian Croitoru – Manager al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei” Tulcea, Profesor al Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea

– Georgeta Nichifor – Solist vocal al Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei” Tulcea, Profesor al Liceului de Arte „George Georgescu” Tulcea

 

În cele două seri, pe scena din Piața Civică a municipiului vor susține recitaluri Cristina Radu câștigătoarea ediției a XIII-a 2025, și „Bujorel de la fereastră”, concurenții festivalului.

Spectacolele vor avea loc în Piața Civică după următorul program: vineri, 26 iunie, cu începere de la ora 19.00, respectiv sâmbătă, 27 iunie, de la ora 19.00.

Conducerea muzicală: Aurelian Croitoru.

Regia artistică și coregrafia: Cătălin Tănăsuică.

Prezentatori: Claudia Mariana Berciu.